Leonard Doroftei și soția sa, Monica, vor deveni bunici pentru prima dată.
Leonard Doroftei și soția sa, Monica, trăiesc momente pline de bucurie și entuziasm. Cei doi urmează să devină bunici, după ce fiul lor mijlociu, Alex, și soția acestuia așteaptă venirea pe lume a primului lor copil. Evenimentul mult așteptat va avea loc în luna aprilie, moment în care familia Doroftei se va mări cu un nou membru.
Leonard Doroftei și soția sa, Monica, vor deveni bunici
Monica Doroftei a vorbit cu emoție despre fericitul eveniment, mărturisind că așteptarea aduce o bucurie nemărginită în familie. „Îmi doresc tare să fim cu toții sănătoși. Vine un nepoțel în familia noastră, așa că ne mărim familia. În luna aprilie o să vină bebelușul. Eu știu sigur că ne vom descurca și apoi avem familie mare, nu o să fie doar unul cu totul pe cap.
Leonard Doroftei își ia rolul de bunic în serios
De partea cealaltă, Leonard Doroftei nu își ascunde entuziasmul și mărturisește că este pregătit să își asume un rol activ în viața nepotului său. Campionul, cunoscut pentru dedicarea și determinarea care l-au consacrat în cariera sa sportivă, își dorește să fie o prezență constantă și implicată în viața micuțului. „Am început să antrenez, ca să pot să fiu în formă bună când o să crească nepoțelul să-l antrenez. Bazați-vă pe mine! Eu o să fiu cu nepoțelul tot timpul! Numai eu o să stau cu el!”, a spus Leonard Doroftei, vizibil entuziasmat de ideea de a deveni bunic. Deși venirea pe lume a nepotului este așteptată abia în luna aprilie, cei doi viitori bunici sunt deja pregătiți pentru momentul special. Leonard Doroftei, campion în ring și în viață, este gata să își asume un nou rol, cel de bunic, cu aceeași pasiune și determinare care l-au definit mereu.