Lauren Sánchez a purtat un brand românesc la petrecerea burlăcițelor de la Paris
Lauren Sánchez, logodnica miliardarului Jeff Bezos, a impresionat din nou prin rafinament și eleganță, de această dată la petrecerea sa de burlăcițe, organizată în inima Parisului.
Lauren Sánchez, logodnica lui Jeff Bezos, a strălucit la petrecerea burlăcițelor purtând o creație românească
În vârstă de 55 de ani, jurnalista de televiziune a ales o ținută de inspirație couture de la un brand românesc de lux, cu doar câteva luni înainte de fastuoasa nuntă cu fondatorul Amazon.
Ținuta a atras toate privirile în Paris
Pentru a adăuga un accent parizian și glamour întregului ansamblu, Lauren a ales o geantă spectaculoasă în forma Turnului Eiffel, realizată de celebrul designer Judith Leiber. Piesa, estimată la 6.000 de dolari, este decorată cu cristale argintii și negre și dispune de un lanț detașabil, un sistem de închidere sofisticat cu o piatră de onix și un interior căptușit cu piele metalizată, un adevărat obiect de colecție. Petrecerea burlăcițelor vine cu puțin timp înainte de nunta de lux pe care Lauren Sánchez și Jeff Bezos o pregătesc pentru vara aceasta. Evenimentul va avea loc în decorul de vis al lagunei venețiene, la bordul vasului „Koru”, mega-iahtul de 500 de milioane de dolari unde cei doi s-au logodit în luna august 2023, în largul coastelor Positano. Logodna a fost, de altfel, un eveniment memorabil, marcat de prezența unor nume sonore din industria divertismentului și din lumea afacerilor: Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Andrew Garfield, regina Rania a Iordaniei, modelul Kris Jenner și magnatul Bill Gates. Conform estimărilor presei americane, ceremonia de nuntă urmează să aibă un buget impresionant, apropiat de suma de 600 de milioane de dolari. Lauren Sánchez, cea care a devenit partenera lui Jeff Bezos în 2018, după divorțul acestuia de MacKenzie Scott, este cunoscută nu doar pentru aparițiile sale elegante, ci și pentru cariera în jurnalismul de televiziune.
Citește și: Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, se pregătește pentru călătoria supersonică la marginea spaţiului