Mădălina Apostol s-a stins din viață la vârsta de 40 de ani. La o lună de la decesul ei, Tony Apostol face declarații emoționante.
A trecut o lună de când Mădălina Apostol a fost condusă pe ultimul drum. Deși timpul trece, durerea din sufletul familiei este apăsătoare. Pentru copiii ei, fiecare zi fără mama lor este o luptă cu dorul, cu amintirile și cu golul imens pe care nimeni și nimic nu îl poate umple. La o lună de la pierderea care i-a schimbat viața, Tony Apostol face declarații emoționante.
„Perioada este foarte, foarte grea, mai grea decât mă așteptam. Parcă a fost mai bine, mai ok în primele zile atunci. Au fost foarte mulți oameni, ai văzut câți oameni erau, iar acum nu mai e nimeni. Mai sunt zero oameni. Adică zero... Mai este Cătălin, desigur, Nick și atât, cam atât.
Fiul Mădălinei Apostol, declarații o lună de la moartea mamei sale
În continuare, fiul Mădălinei Apostol vorbește și despre sora sa, Miriam: „Mai mult stau cu Miriam acum, la Cătălin. Vreo cinci zile pe săptămână sunt pe la ei, că stau cu Miriam și așa stăm toți. Miriam este persoana pe care o iubesc cel mai mult. Eu și înainte oriunde era Miriam, eram și eu.
Ultima întâlnire cu Mădălina Apostol. Ce dezvăluiri face vecina care o cunoaște de două decenii
Una dintre vecinele Mădălinei Apostol, care o cunoaște de aproape două decenii, încă din perioada în care era căsătorită cu tatăl celor doi băieti ai săi, în vârstă de 22 și 19 ani, face dezvăluiri despre ultimele momente în care a văzut-o. Conform spuselor sale, ultima întâlnire dintre cele două a avut loc la atelierul Ramonei Lăzuran. Vecina ei susține că Mădălina Apostol nu era fericită, iar starea ei nu a trecut neobservată. Singurul lucru care îi aducea cu adevărat împlinire erau copiii ei.
„O cunosc pe Mădălina de la 20 și ceva de ani, când era patroana unor cluburi renumite din București, alături de tatăl băieților ei, primul ei soț. O vedeam într-o permanentă alergătură și era o mamă desăvârșită (…) Nu, nu era fericită (…) M-am întâlnit cu ea odată înainte să renunțe la casă, la tot în România, și să plece în America, în care am văzut satisfăcută, încântată de viața pe care și-o imagina ea că o va avea alături de Nick Rădoi. I-am urat succes, m-a vizitat la mine la atelier”, a declarat Ramona Lăzuran.
În ultimul an, unul dintre băieți a mers la Mădălina Apostol în America, lucru care o făcea să se simtă împlinită: „L-a dus pe unul dintre băieți la ea și era foarte fericită. Era foarte fericită, făcuse o postare pe rețelele de socializare (…) Ea întotdeauna s-a îngrijit de fetiță”, a mai spus Ramona Lăzuran.