A doua semifinală de la Eurovision 2021 se va transmite în direct din Rotterdam. De la ce oră poți viziona spectacolul?!
Concursul a început marţi seară, cu prima semifinală, în care a cântat şi Roxen. Din păcate, cântăreaţa noastră a ratat calificarea în finala Eurovision 2021, aşa că România va lipsi din marea finală a concursului pentru a treia oară la rând. În 2018, pentru prima dată după 14 ani, România rata calificarea în finala Eurovision, deși piesa „Goodbye” a celor de la „The Humans” era destul de bine cotată la casele de pariuri. Apoi, în 2019, la Tel Aviv, Ester Peony, reprezentanta României, a ratat și ea calificarea.
Când începe a doua semifinală de la Eurovision 2021
Roxen s-a aflat printre favoritele la calificarea în finală, dar se pare lipsa experienţei şi-a spus cuvântul pentru cântăreaţa de 21 de ani. Tânăra talentată din Cluj deţine o voce cu un timbru aparte, dar marţi seară nu a reuşit să îi impresioneze pe fani şi pe juraţi.
"Mă simt chiar bine. A fost o experiență foarte frumoasă. Sincer, nu cred că numărul 13 mi-a purtat ghinion. Chiar dacă nu am reușit să mă calific în finală, am reușit să ajung la inimile oamenilor. Acesta era scopul meu principal, să transmit un mesaj, să livrez un moment memorabil și intens. Am reușit să fac asta", a declarat Roxen, după ratarea calificării în finală.
După semifinala de marți de la Rotterdam, finaliștii sunt din Azerbaidjan, Belgia, Cipru, Israel, Lituania, Malta, Norvegia, Rusia, Suedia și Ucraina.