Noi detalii ies la iveală din căsnicia lui Kate Middleton cu prințul William. Iată ce i-a interzis prințesa soțului ei pentru a pune capăt discuțiilor cu privire la aventura acestuia cu Rose Hanbury.
Căsnicia lui Kate Middleton cu prințul William revine în centrul atenției, fiind înconjurată de noi controverse. Biograful regal, Andrew Lownie, a făcut recent o serie de dezvăluiri neașteptate despre presupusa aventură a fiului regelui Charles al III-lea cu marchiza și buna prietenă a soției sale, Rose Hanbury. Acesta a dezvăluit ce măsuri drastice a fost nevoită să ia prințesa pentru a-și salva relația cu tatăl copiilor ei. Iată declarațiile lui.
Ce măsuri a luat Kate Middleton în mijlocul scandalului de infidelitate pentru a-și salva căsnicia cu prințul William?
Andrew Lownie susține că Prințesa de Wales i-ar fi dat un ultimatum soțului ei în legătură cu presupusa lui amantă, Rose Hanbury. „Ea sau eu, hotărăște-te”, i-ar fi spus Kate lui William, potrivit unor surse regale. De asemenea, celebrul scriitor spune că prințesa a fost devastată când zvonurile au reapărut, iar pentru a-și salva căsnicia i-ar fi interzis tatălui copiilor ei orice contact cu marchiza și i-ar fi sugerat să meargă la terapie de cuplu.
De ani de zile circulă zvonuri cum că prințul William i-ar fi fost infidel lui Kate Middleton. Discuțiile din jurul acestui subiect s-au intensificat, totuși, anul trecut, într-o perioadă grea pentru Prințesa de Wales, când aceasta a fost diagnosticată cu cancer. Atunci, ea a dispărut din atenția publică pentru o perioadă, fapt ce a ridicat numeroase semne de întrebare și dus la apariția unor teorii sumbre în mediul online.
Potrivit informațiilor din buletinul informativ Lownie Report, Kate Middleton și-a dorit ca Rose Hanbury să fie exclusă din cercul ei social în urma zvonurilor care au reapărut în presă și în mediul online. Cele două nu ar mai fi vorbit de ceva timp și nu au mai fost văzute în public împreună de ani buni, chiar dacă a existat o perioadă în care au fost prietene apropiate. „Kate a fost devastată de zvonurile privind aventura. I-a spus lui William că nu are voie să se mai apropie de Rose”, i-ar fi spus o sursă regală lui Lownie. „De când au apărut zvonurile despre aventura prințului, în 2019, Kate și William merg la terapie de cuplu și, deși căsnicia lor poate fi uneori dificilă, putem spune cu siguranță că nu se vor despărți în curând”, a mai adăugat sursa.
Prin ce a trecut Kate Middleton anul trecut, după ce a fost diagnosticată cu cancer?
Prințul William și Middleton Kate s-au căsătorit în 2011 și au trei copii împreună: prințul George, în vârstă de 11 ani, prințesa Charlotte, în vârstă de 9 ani, și prințul Louis, în vârstă de 6 ani. Chiar dacă au încercat de-a lungul timpului să-și păstreze imaginea de cuplu perfect, în martie 2024, mariajul lor ar fi fost aproape de final.
„Kate a ajuns până la a-și scoate verigheta. Toată lumea vorbește despre asta, iar persoanele din interiorul palatului se gândesc la ceva de neimaginat – că mariajul lor s-ar putea să se fi terminat. Brusc, toată lumea se întreabă dacă absența prelungită a lui Kate din ochii publicului este cumva legată de Rose Hanbury. Desigur, au mai trecut prin asta și înainte, dar Kate se află acum în cea mai vulnerabilă perioadă a vieții sale, așa că este deosebit de umilitor pentru ea să fie bântuită din nou de zvonurile de infidelitate”, a declarat o sursă pentru „In Touch” în martie 2024.