Pentru cei mai mulți pasionați de poker, acest joc reprezintă doar o metodă de divertisment, practicată ocazional în timpul liber.
Există însă și jucători profesioniști care duc implicarea în poker la un cu totul alt nivel, participând frecvent la turnee online și offline și ajungând, prin antrenament susținut și cu ajutorul abilităților și strategiilor dezvoltate, să atingă performanțe semnificative.
În România, jocul de poker se poate desfășura legal în cazinouri terestre, cluburi de poker și pe platforme de poker online licențiate pe plan local. Există jucători români care participă constant și la turnee internaționale desfășurate în diverse locuri din lume, pe lângă cele organizate pe internet.
Când ne referim la performanță românească în poker, primul gând se îndreaptă inevitabil spre Daniel Negreanu, cu o carieră spectaculoasă în acest domeniu. Este considerat unul dintre cei mai buni jucători de poker la nivel global.
Daniel „the Kid” Negreanu are în palmares brățări World of Series of Poker, turnee europene, titluri precum Jucătorul Anului, includerea în Poker Hall of Fame și chiar atingere primei poziții în clasamentul Global Poker Index (GPI).
Totuși, adevărul este că talentatul jucător Daniel Negreanu este cetățean canadian de origine română, așadar performanțele sale sunt mai degrabă legate de Canada decât de România. Există însă numeroși pasionați de poker din țara noastră care au consemnat rezultate de succes în poker, la nivel profesionist.
Alexandru Papazian
Primul român care a cucerit o brățară WSOP este Alexandru Papazian. S-a remarcat la turneul live Crazy Eights din cadrul WSOP2017, încasând premiul cel mare în valoare de 888.888
de dolari. De-a lungul carierei, a câștigat aproape 4 milioane de dolari din turnee live, cel mai mare premiu fiind consemnat în anul 2016, la Monte Carlo, unde a primit aproape 1,4 milioane de dolari la European Poker Tour- EPT Monte Carlo Grand Final.Alexandru Papazian a reușit să acumuleze premii și pe platforme de poker online, în competiții deschise atât profesioniștilor, cât și celor care joacă la nivel recreațional.
Florian Duță
Iată un alt român care a marcat câștiguri de top în pokerul internațional! Florian Duță a adunat peste 2,7 milioane de dolari în turnee live. Cele mai importante premii sunt cele de câte mai mult de 400.000 de dolari fiecare la 2018 The Wynn Summer Classic No-Limit Hold’em, Las Vegas și Caribbean Adventure- PCA 2019, Paradise Island, No-Limit Hold’em.
Vlad Darie
Axat mai mult pe jocurile de poker online, Vlad Darie are peste 2,3 milioane de dolari câștigați la turneele la care a participat, dar și peste 5 milioane de dolari încasați în competițiile de pe internet. Este primul român care a câștigat un turneu din seria World Poker Tour (Viena, 2016). S-a evidențiat în același an și la WPT Seminole Hard Rock Poker Showdown, Hollywood, parte de asemenea din World Poker Tour.
Ionel Anton
Unul dintre veteranii pokerului din România, Ionel Anton are mai mult de două decenii de prezență pe scena internațională a acestui joc care îmbină abilitățile, strategia și norocul. A depășit borna de 2 milioane de dolari câștiguri la poker live. Cea mai mare reușită a sa: locul al treilea la Caribbean Adventure- PCA 2011, Paradise Island, turneu cu Buy-in de 10.000 de dolari, unde a primit 1.350.000 de dolari.
Dan Murariu
Participant activ în turneele World Series of Poker și European Poker Tour, acest jucător a câștigat premii substanțiale (în total, circa 1,5 milioane de dolari) la evenimente precum Italian Poker Tour IPT Sanremo, UO Varna- Main Events No Limit Hold’em, O St. Maarten- Main Events No Limit Hold’em. Dan Murariu a fost desemnat cel mai bun jucător profesionist de poker din România în anii 2012 și 2014.
Mihai Niște
După ce s-a remarcat la poker online, Mihai Niște s-a axat tot mai puternic pe turneele live, unde a acumulat circa 1,3 milioane de dolari. Printre reușitele sale deosebite, menționăm câștigurile de 162.621 de dolari la Merit Poker Western Tournament, Kyrenia, 2019 și 147.500 de dolari la Merit Poker Retro 3, Kyrenia, 2017, turnee cu Buy-in de 5000 de dolari.
Liviu Ignat
Un alt exemplu de jucător de poker online ce a testat cu succes și turneele live este Liviu Ignat. Acesta a declarat că se simte mai bine în pokerul virtual, dar apreciază și distracția din evenimentele organizate în locații fizice. După câștiguri însemnate la poker pe internet, românul a reușit de exemplu să încaseze 275.969 de dolari la Merit Poker Top Guns, Kyrenia, 2019.
Cosmin Joldiș
Adept al pokerului live, cu mize mari, mai ales jucat în SUA, Cosmin Joldiș are peste 1 milion de dolari acumulați din participarea la turnee. La WSOP 2022 din Las Vegas a cucerit un premiu în valoare de 367.233 de dolari. Joacă inclusiv poker online și pune accent pe disciplină pentru obținerea de rezultate foarte bune.
Dan Chișu
Devenit celebru prin cariera sa de regizor, actor și producător român, Dan Chișu s-a arătat mereu un mare fan al pokerului. De la un simplu hobby, a trecut chiar la statutul de jucător profesionist. În 2020, a câștigat 127.830 de dolari la Merit Poker Western $2.5m GTD, Kyrenia, High Roller 8 Max.
Luciana Manolea
Prezențele feminine sunt tot mai dese în pokerul internațional, existând chiar evenimente speciale dedicate jucătoarelor în unele turnee live de top. Românca Luciana Manolea, originară din Iași, are deja o carieră consistentă în poker. Este și un model pentru tinerele care doresc să demonstreze că jocul de poker nu mai este de multă vreme un teritoriu rezervat bărbaților.
Toni Județ
Un alt nume românesc cunoscut în lumea pokerului este Toni Județ. Acesta și-a creat notorietatea mai ales prin încasarea unui premiu substanțial (aproape 250.000 de dolari) la Marea Finală European Poker Tour (EPT) de la Monaco din 2008. Au urmat alte premii importante și evoluții spectaculoase.
Jocul de poker online și în turnee live atrage jucători din întreaga lume, persoane dornice de experiențele care presupun emoții specifice, dar și dezvoltarea de abilități necesare pentru succesul de profil.
Jucători din diverse medii, cu diverse pregătiri, au șanse reale la premiile puse în joc, atât timp cât tratează acest tip de divertisment într-un mod potrivit: antrenament, dedicație, strategie, disciplină.
Pentru cei care nu sunt neapărat interesați de performanțe la nivel profesionist, pokerul rămâne un hobby ocazional care promite multă distracție în fiecare sesiune, simplu de accesat mai ales pe platformele online dedicate.