Jojo dezvăluie cum a reușit să slăbească sănătos și despre transformările din viața sa.
Jojo, cunoscută sub numele real Cătălina Grama, a vorbit despre eforturile sale de a slăbi și de a se menține în formă. Artista a trecut prin mai multe încercări de a scăpa de kilogramele în plus, însă în final a găsit metoda potrivită prin intermediul unui nutriționist. Acesta i-a recomandat să reducă porțiile de mâncare, ceea ce s-a dovedit a fi soluția ideală pentru ea.
Jojo dezvăluie secretul siluetei sale
Jojo a explicat cum a reușit să ajungă la greutatea dorită. „Am mâncat porții foarte mici. Nu a fost simplu. Am un nutriționist fain. Am încercat mai multe metode până să ajung la ea și nimic nu funcționa. Pentru că metabolismul este în continuă schimbare.”, a mărturisit artista, pentru Viva!. După mai multe încercări nereușite, Jojo a început să colaboreze cu nutriționista care i-a recomandat o abordare personalizată.
„ Cu ea am încercat mai întâi înainte de nuntă o dietă din aceasta, unde cântăream absolut tot. A funcționat parțial și apoi a schimbat. Nu am mai fost atât de atentă la cântărirea porțiilor, cât le-am micșorat foarte mult. Adică nu am mai fost restrictivă pe ceea ce mâncam, cât pe cantitate. Am slăbit foarte ok și sănătos.”, a continuat Jojo. Ea a precizat că abordarea bazată pe reducerea cantităților, fără restricții majore, i-a permis să slăbească treptat, fără a resimți presiune sau stres.
Vedeta a explicat că procesul de slăbire nu a fost unul rapid, dar tocmai acest lucru i-a permis să-și atingă obiectivul în mod sănătos.
„Au fost luni de zile în care am avut timp să slăbesc. Nu m-a stresat nimeni cu nimic, am avut timp între proiecte să slăbesc în timp, nu brusc. A fost pentru prima dată când nu a mai fost așa, la ‘galop’.”, a declarat Jojo pentru Viva. În paralel cu schimbările de dietă, Jojo a trecut și printr-o transformare la nivelul aspectului fizic pentru rolul său din filmul Candidatul perfect. Actrița a făcut schimbări la nivelul părului pentru a se potrivi cu personajul său din peliculă, dar și pentru piesa de teatru „Tătuțu”. Jojo a povestit despre experiențele sale din lumea filmului și despre cum aceste proiecte au contribuit la evoluția ei personală și profesională.