
Jeanne du Barry este primul film în care Johnny Depp apare după o pauză îndelungată, impusă de procesul de defăimare împotriva lui Amber Heard, fosta sa soție. Actorul îl interpretează pe regele, Ludovic al XV-lea, în producția regizată de cineasta franceză Maïwenn.
Filmările au început în iulie, iar acum procesul de post-producție este în plină desfășurare. Timp de 11 săptămâni, echipa a filmat în diferite locații, inclusiv în Palatul Versailles și în alte castele din regiunea Parisului, precum și în studio, potrivit deadline.com.
Vezi această postare pe Instagram
Johnny Depp va veni în România
Formația Hollywood Vampires va avea un turneu în mai multe orașe din Europa, printre care și București. Johnny Depp, Alice Cooper, chitaristul Aerosmith, Joe Perry și Tommy Henriksen vor ajunge în România anul acesta. Concertul Hollywood Vampires din Capitală va avea loc la Romexpo pe 8 iunie 2023.
În vara anului următor, trupa va mai concerta și în Marea Britanie, Turcia, Bulgaria, Elveția, Luxemburg, Austria, Slovacia, și Germania. Cu toate acestea, concertul din București va deschide seria evenimentelor din Europa.
Hollywood Vampires[Sursa foto: Instagram]
Turneul celor de la Hollywood Vampires ar fi trebuit să aibă loc încă din 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.
„Au trecut deja trei ani de când Vampirii nu au mai făcut niciun turneu din cauza COVID. Abia aștept să mă întâlnesc din nou cu băieții, îmi place foarte mult să fiu în acea trupă. Trupa mea este grozavă și minunată, dar cântatul împreună cu Vampirii este cu totul altceva”, a spus solistul Alice Cooper.