JO și-a surprins fanii cu un nou single emoționant. Uite cât de bine sună noua piesă a artistei!
JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează. În urmă cu câteva ore, artista și-a pus pe jar fanii prin intermediul unui anunț. Ei bine, JO a venit în fața fanilor cu o nouă lansare muzicală intitulată „Vocea ta”. Acesta este noul single pe care frumoasa vedetă îl lansează la final de primăvară.
„ Piesa „Vocea ta" este o piesă personală, sensibilă. Cred că cele două lucruri care îți lipsesc și nu sunt palpabile când persoana iubită nu mai e lângă tine sunt iubirea și «vocea». Am scris această piesă alături de JUNO, după mai mult de 4 luni în care nu ne mai văzuserăm.