Actorul Jean Paler trece prin momente dificile, după ce i s-a făcut rău pe scenă. El se află internat la Terapie Intensivă.
Jean Paler trece prin momente cumplite, după ce a fost internat de urgență la spital. Actorul și-a dedicat toată viața teatrului și acum se luptă cu mai multe probleme de sănătate. Suferințele marelui actor par că nu se mai sfârșesc. Marele actor traversează o perioadă dificilă si din punct de vedere financiar, deoarece tratamenul depășește cu mult pensia pe care o are.
Momente dificile pentru actorul Jean Paler
Actorul Jean Paler a trecut prin mai multe perioade dificile, în luna aprilie, a fost jefuit. Se pare că atunci un hoț i-ar fi clonat cardul. El spune că suma pe care o avea pe card era pentru tratament.
„Am intrat pentru a-mi încărca telefonul. Și, implicit, am intrat pe tranzacții, pe banii pe care îi aveam. Am realizat că nu mai aveam banii.
Jean Paler, primele declarații de pe patul de spital
Jean Paler a suferit un infarct major în anul 2012 și a fost operat de urgență, medicii i s-au montat atunci 3 stenturi.
Probleme au revenit și actorul a ajuns din nou la spital, iar acum este internat la Terapie Intensivă, la secția de Cardiologie, în Ploiești. Actorul a făcut primele declarații cu privire la starea lui de sănătate și a precizat că nu va mai fi niciodată foarte bine.„De 7, 8 zile mi-e foarte rău. Am fost prin trei spitale, am fost și-n Sinaia, orașul în care locuiesc.
Citește și: Jean Paler, în stare gravă după ce i s-a făcut rău pe scenă, pe litoral