Irisha, fosta Faimoasă de la Survivor România, a vorbit despre conflictele pe care le-a avut cu Sebi și Zanni în camp și în consilii.
Irisha a intrat printre ultimele în competiția de la Survivor România, dar cu toate acestea a fost primită foarte bine de către colegii ei la început. Însă după o perioadă de acomodare în care nu a avut foarte multe de spus sau de reproșat, Irisha a început să-și spună și ea părerea, motiv pentru care au început și discuțiile. Unul dintre conflicte a fost între ea, Zanni și Sebi, iar fosta concurentă a ținut să vorbească într-un vlog despre acest conflict.
„La început, eu cu Sebi și cu Zanni, aveam discuții foarte ok. Foarte, foarte ok. Vorbeam despre lucruri frumoase, ne povesteam unii celorlați, în momentul în care nu am fost de acord cu ei, au început discuțiile în contradictoriu. Eu când spuneam „nu sunt de acord cu tine”, Sebi spunea doar „Serios, Irisha?”, nu putea să dezvolte mai mult de atât și apoi se ducea în pădure la camere și spunea „dar Irisha cine se crede?”, în condițiile în care eu chiar nu am deranjat pe nimeni și
Mai mult decât atât, Irisha a ținut să explice că a fost mereu aproape de colegii ei și i-a felicitat pentru parcursul lor în competiție și le-a arătat compasiune.
„Îi felicitam mereu că au rezistat atâtea luni în competiție și că încă vorbesc și se comportă ok. Eu îmi vedeam mereu de treaba mea, mă antrenam în camp, eu și Cosmin eram singurii care ne antrenam în camp.
Pe cine ar vedea Irisha câștigătorul Survivor România 2021?!
„De la noi din echipă, mi-aș dori Culiță, are șanse Zanni, Elena și de la Războinici Marius și Andrei, deși și Maria are o șansă, doar că a venit prea târziu. Dacă eram și eu patru luni în competiție, până acum strângeam mult mai multă lume care mă susținea, care mă vota pe mine. Dar în condițiile în care am veni mai târziu, ăsta e rezultatul”, a mai spus fosta Faimoasă de la Survivor România.
Dacă ar fi să aleagă un singur concurent pe care l-ar vedea câștigător, acela ar fi Culiță Sterp.