Stiri mondene

Irisha de la Survivor România ne pregăteşte suprize muzicale: „O să lansez ceva tare”

Irisha de la Survivor România ne pregăteşte suprize muzicale: „O să lansez ceva tare”
Irisha de la Survivor România pregătește piese noi în perioada care urmează și promite că vor fi suprize foarte plăcute pentru fani.

Într-un vlog pe care l-a postat pe canalul ei de YouTube, Irisha, fosta Faimoasă de la Survivor România a vorbit despre conflictele pe care le-a avut în competiție și după, despre eliminarea sa, dar și despre proiectele care vor urma. 

În ceea ce privește eliminarea sa din competiția Survivor România, Irisha spune că nu a fost o decizie corectă și a observat că o parte dintre concurenți au regretat decizia nominalizării sale. 

Irisha de la Survivor România ne pregăteşte suprize muzicale: „O să lansez ceva tare”

„Consider că e o decizie greșită a băieților, ulterior, uitându-mă săptămâna aceasta, băieții și-au dat seama că au făcu o greșeală pentru că de când am plecat eu nu s-a mai câștigat, nu zic că datorită mie se aduceau puncte, dar de fiecare dată când intram pe traseu aduceam și câte 2 și 3 puncte. Îmi doream să câștige, dar acum s-a ajuns la unificare. Aici îmi doream să ajung. Să intru pe traseu cu băieți, e mai provocator. Îmi doream să demonstrez mai mult, dar stretgiile lor au funcționat, i-au convins pe Cucu și pe Andreea să mă voteze spre eliminare și am ieșit. Dacă aș lua-o de la capăt aș face fix la fel pentur că am ținut cu dreptatea, am fost o luptătoare și mi-am dat seama că pot. Sunt fericită că am făcut parte din acest proiect, mi-a schimbat viața la 180 de grade. Mi se face pielea de găină. Sunt mult mai conștientă de tot ce mi se întâmplă și în fiecare dimineață când îmi beau cafeaua, mă gândesc cât de norocoasă sunt să fiu în punctul în care sunt acum”, a declarat Irisha de la Survivor România în vlogul său. 

Irisha va lansa piesă nouă. Ce spune despre noile proiecte care au luat naștere după participarea sa la Survivor 

Irisha a s-a întors cu inspirație și putere de muncă din Dominicană, astfel că le-a dezvăluit fanilor care sunt proiectele sale viitoare. 

Irisha de la Survivor România ne pregăteşte suprize muzicale: „O să lansez ceva tare”

„În curând o să lansez o piesă. O să intru în studio și o să lansez ceva foarte tare. Pregătesc o grămadă de surprize. Vă pregătesc foarte multe video-uri interesante: cum să vă îmbrăcați corect, ce paletă de culori să folosiți pentru a vă scoate în evidență, pielea, ochii, cum să vă puneți păr, totul despre o persoană integră cu stil și bun-simț. O să vedeți că totul abia începe. Pe lângă vloguri, pregătesc piese noi, colaborări noi și multe multe altele, în materie de haine încă ceva”, a mai spus Irisha, care a mai adăugat că nu va mai vorbi despre experiența sa de la Survivor pe canalul său de YouTube.