Răsturnare de situație în ancheta privind accidentul fatal suferit de Felix Baumgartner. Ce s-a întâmplat în timpul zborului care i-a fost fatal legendarului sportiv?
Felix Baumgartner, cunoscut iubitor al sporturilor extreme și primul om care a executat un salt din stratosferă, a murit într-un accident de parapantă. Ipoteza anchetatorilor, potrivit căreia austriacul ar fi pierdut controlul din cauza unui infarct suferit în aer, este demontată acum de rezultatele expertizei tehnice a aparatului de zbor. Conform jurnaliștilor publicației Il Resto del Carlino, parapanta avea montată o cameră video care s-ar fi deplasat în timpul zborului, din cauza unei manevre prea rapide sau a vreunui blocaj.
"În urma unei reconstituiri sumare, a reieșit că Baumgartner instalase o cameră video pe paramotor pentru a filma zborul din spate.
Martorii fac dezvăluiri cutremurătoare:" Când l-am văzut căzând, nu era foarte departe de sol. Sunt un împătimit al zborului cu parapanta și, după părerea mea, nu a fost o problemă de sănătate care a făcut ca aparatul să piardă controlul"
Ipoteza accidentului fatal este susținută și de mărturiile a două persoane care au văzut parapanta în timp ce se prăbușea și care au fost audiate de carabinierii ajunși la fața locului. Parchetul din Fermo a dispus și efectuarea unei autopsii pentru a stabili cauza definitivă a morții lui Felix Baumgartner.
„ Am văzut aparatul în cădere liberă. Se învârtea într-o mișcare în spirală. Pânza, care se află de obicei deasupra, era fărâmițată", spune un turist care a asistat la scena înfiorătoare. Un tânăr localnic care a asistat la partea finală a accidentului confirmă: „Când l-am văzut căzând, nu era foarte departe de sol. Sunt un împătimit al zborului cu parapanta și, după părerea mea, nu a fost o problemă de sănătate care a făcut ca aparatul să piardă controlul. O astfel de prăbușre, cum am văzut-o eu, nu poate fi cauzată decât de o problemă tehnică".