Ana Efros și soțul ei au fost găsiți morți în locuința lor din Măgdăcești. Una dintre fiicele lor, în vârstă de 15 ani, a alertat Poliția.
O tragedie cumplită a avut loc luni, 31 august 2026, în localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni, unde doi soți au fost găsiți fără suflare într-o locuință. Una dintre fiicele lor, în vârstă de 15 ani, a alertat Poliția. Se crede că bărbatul i-ar fi curmat viața soției sale, iar apoi și-a pus capăt zilelor. Acesta avea interdicție să se apropie de Ana Efros și era monitorizat cu ajutorul unei brățări electronice.
Detalii tulburătoare despre tragedia de la Măgdăcești
Ana Efros s-a stins din viață la doar 42 de ani, după ce ar fi fost împușcată de propriul soț. Bărbatul lucra ca șofer, iar în ziua în care a avut loc tragedia s-ar fi întors din Germania, potrivit evz.ro. Acesta ar fi scăpat de brățara electronică și ar fi mers acasă la soția lui.
Oamenii din sat spun că Ana Efros se plângea mereu că este maltratată de soțul gelos. Bărbatul ar fi tuns-o cheală acum ceva timp, supărat fiind că a mers la frizerie. Mai mult chiar, el ar fi alungat-o noaptea dezbrăcată din casă.
În ultima perioadă, acesta a avut interdicție să se apropie de ea.
Imagini care frâng sufletul de la înmormântarea Anei Efros
Agresorul din Măgdăcești a fost înmormântat sub gard, aproape de poarta cimitirului, fără preot, după cum se obișnuiește în cazul celor care își iau viața.
Ana Efros a fost înmormântată creștinește, astăzi, 3 septembrie, într-o atmosferă încărcată de durere și regret profund. Rudele, apropiații și toți cei care au cunoscut-o au venit să-i aducă un ultim omagiu și au vărsat lacrimi amare la căpătâiul ei. Ceremonia de rămas-bun a început la ora 08:00 la locuința femeii, iar la ora 10:00, cortegiul funerar a pornit către cimitir.
@moldova_naiznanku Femeia de 42 de ani din localitatea Măgdăcești, raionul Orhei, care ar fi fost ucisă de soțul său, deși acesta avea interdicție de a se apropia de ea, este petrecută astăzi, 3 septembrie, pe ultimul drum. La ceremonia funerară sunt prezenți numeroși săteni, rude, apropiați ai familiei și cei trei copii ai cuplului. La o zi de la comiterea crimei, au ieșit la iveală detalii șocante. Victima era protejată de o brățară purtată de bărbat, ce ar fi trebuit să declanșeze o alarmă în momentul în care bărbatul se apropia de familie. Doar că așa se face că bărbatul a scăpat de brățară și a revenit acasă, unde și-ar fi împușcat soția. Și, după ce a mai trecut o dată prin beci, și-a pus capăt zilelor. Totul s-a întâmplat sub privirile fiicei de 15 ani, care a și alertat poliția. #fyp #moldova #știri #tragedie ♬ оригинальный звук- moldova_naiznanku