IMAGINEA postată de Primarul Chișinăului de pe patul de spital. CE SE ÎNTÂMPLĂ cu Ion Ceban: „După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că...”

Ion Ceban, suspus unei intervenții chirurgicale

Ce se întâmplă cu Primarul Chișinăului? 

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să se întoarcă în Republica Moldova. La scurt timp, acesta a fost internat în spital.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a ajuns din vacanță, direct pe patul de spital. Acesta a fost supus unei intervenții chirugicale, după ce a anunțat anterior că a suferit un accident. Iată mesajul transmis după operație, dar și cum se simte acum edilul.

Citește și: CINE sunt cele două persoane care se aflau în apartamentul din Carolina de Sud când Hayden Panettiere și-a dat ultima suflare? Raportul Poliției scoate la iveală un DETALIU TULBURĂTOR

Ce a transmis Ion Ceban după ce a fost operat?

Primarul Chișinăului a anunțat pe rețelele de socializare că a suferit o intervenție chirurgicală care a durat aproape 7 ore, iar acum starea lui este una bună. Ion Ceban a ajuns pe patul de spital, după ce a fost nevoit să-și întrerupă vacanța în care se afla alături de familia sa și să se întoarcă în Republica Moldova în urma unui accident.

„După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că, la această etapă, totul este bine. Mulțumesc mult medicilor și tuturor vouă pentru gândurile bune. Eu doresc sănătate tuturor, dar și celor apropiați fiecăruia, indiferent cine ce opinie are”, a scris edilul pe Facebook.

Citește și: PIERDERE IMENSĂ pentru fostul soț al Ralucăi Bădulescu: „Astăzi știu că, de fapt, ea a venit în viața mea ca să mă salveze”

Ion Ceban, despre accidentul suferit în vacanță

Ion Ceban a reacționat în mediul online după ce s-a spus că a suferit accidentul în timp ce se afla într-o vacanță de lux în Capul Verde, dar și că înainte de acesta a fost prezent la o petrecere. Fără să dea prea multe detalii sau să menționeze destinația în care a fost plecat alături de familia sa, edilul a negat informațiile apărute în spațiul public, menționând că nu este un secret unde și-a petrecut vacanța, dar și că nu a fost la nicio petrecere.

Mai mult chiar, el a explicat că de cele mai multe ori își planifică plecările din timp și alege să nu stea la hotel, ci într-un apartament, pentru că astfel costurile sunt mai reduse.

„Aflându-mă în spital, sunt sub supravegherea medicilor și totul este bine. Din prima zi, cum m-am întors, am fost internat într-un spital municipal, iar ieri am fost transferat într-un alt spital, la sfatul și indicația medicilor.

Sigur că citesc toate informațiile și mesajele apărute public și doar vreau să fac claritate, deși și eu sunt om, părinte, soț, care are o viață privată.

De obicei, împreună cu familia, planificăm concediul cu mult înainte, astfel încât să procurăm bilete accesibile. Nu era un secret pentru nimeni unde suntem. Nu ne-am odihnit aici la niciun hotel. Practic, de fiecare dată optam pentru închirierea unui apartament, deoarece este mult mai ieftin, chiar și din punctul de vedere al meselor pe care le putem lua acasă. Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals.

În toată această perioadă, nimic din procesul de muncă nu s-a oprit. Sunt mereu în legătură cu colegii mei, în ședințe, la fel, citesc toate rapoartele și sunt implicat plenar în activitatea orașului. Eu mulțumesc tuturor oamenilor pentru grija și mesajele transmise și vă dau asigurări că muncesc, chiar dacă sunt la distanță, și așa voi continua. Și doresc tuturor multă sănătate!”,  a mai transmis Ion Ceban.