Vladimir Drăghia se confruntă cu anumite probleme de sănătate, astfel că actorul a ajuns de urgență pe mâna medicilor. Mesajul transmis de pe patul de spital!
Vladimir Drăghia a ajuns de urgență pe masa de operație! Îndrăgitul și carismaticul actor le-a mărturisit fanilor că a făcut o intervenție chirurgicală pentru deviație de sept, care a necesitat și o anestezie totală. Vladimir Drăghia a recunoscut că a avut emoții, mai ales că a fost supus pentru prima dată unei anestezii totale. Acum, actorul se simte foarte bine și susține că poate să respire normal.
”Ieri (luni) am fost operat pentru deviația de sept. A fost o operație simplă, dar a necesitat anestezie generală. N-am mai fost anesteziat general, așa că am cam avut emoții, recunosc. Totul e bine, sper ca de acum să pot respira normal.”, a scris Vladimir Drăghia.
Vladimir Drăghia, apel la donații pentru un spital de copii
Dincolo de probleme sale, Vladimir Drăghia a mai precizat că altul, de fapt, vrea să fie mesajul pe care îl trasmite. Concret, i-a îndemnat pe oameni să doneze pentru extinderea secției de cardio chirurgie, de la Spitalul Marie Curie, încât să se poată trata copiii cu afecțiuni cardiace.
”Altceva voiam să vă spun; extinderea secției de cardio chirurgie de la Spitalul Marie Curie are mare nevoie de susținerea noastră pentru a putea trata copiii cu afecțiuni cardiace. Există o campanie foarte emoționantă pe tema asta, despre promisiunile pe care le facem copiilor, promisiuni care rămân pe hol cât cei mici sunt în operație, dar eu n-am avut inimă să intru mai mult în acest subiect”, a mai spus Vladimir Drăghia.