Emily Burghelea și Iuliana Doroftei erau de nedespărțit și au intrat în „Bravo, ai stil!” ca cele mai bune prietene, însă mai apoi au rupt orice legătură.
Emily Burghelea și Iuliana Doroftei au devenit cunoscute, după ce au participat împreună la emisiunea „Bravo, ai stil!” sezonul 3. Cele două au intrat în competiție ca fiind cele mai bune prietene, însă pe parcurs s-au certat și nu-și mai vorbesc deloc.
Cum a ajuns Iuliana Doroftei pe "lista neagră" a lui Emily Burghelea
Emily Burghelea și Iuliana Doroftei au fost prietene încă din copilărie, de la vârsta de 14 ani. Ele au intrat împreună în sezonul 3 al competiției ”Bravo, ai stil!”, dar până la finalul ediției, cele două au concurat ca echipă, însă pe parcurs s-au separat și s-au certat destul de urât. Cele două au ajuns să lupte una împotriva celeilalte în finală, iar marea câștigătoare a fost Iuliana Doroftei. Emily a mărturisit că nu a fost invidioasă pe prietena ei, dar a precizat că dacă ar fi câștigat ea premiul cel mare, l-ar fi împărțit cu Iuliana.
Citește și: Cine este Daniel Dines, miliardarul român care a pus bazele celei mai valoroase companii din România
Viața Iulianei Doroftei s-a schimbat complet după participarea la ”Bravo, si stil!”
Iuliana Doroftei a devenit extrem de cunoscută după participarea la ”Bravo, ai stil!”. Fosta concurentă de la Kanal D susține că viața i s-a schimbat radical după participarea la emisiunea de modă și stil și că acum este o persoană total schimbată față de cum era inainte de concurs. „Diferența este de la cer la pământ. Eu nu mă mai recunosc când mă uit la emisiune. Eram foarte naivă și aveam mult prea mult bun simț. Nu că acum nu aș fi la fel, dar cu siguranță aș răspunde altfel tuturor nedreptăților și nu aș mai accepta ca altă concurentă să își bată joc de mine. De frica de a nu deranja, lăsam foarte mult de la mine și asta era o mare greșeală. Oricum, pe psihic eram varză, nu dormeam, mâncam ce apucam și mă simțeam singură.”, a spus Iuliana Doroftei, în social media.