Sânziana Negru a devenit ținta glumelor și criticilor după episodul de la Electric Castle.
Sânziana Negru, o influenceriță binecunoscută în mediul online, a devenit recent subiectul unui scandal imens pe internet după ce a realizat o reclamă pentru un supermarket cunoscut și a reușit să stârnească controverse. În timpul unei campanii publicitare filmate împreună cu iubitul ei, Ștefan Floroaica, la Electric Castle, aceasta a făcut un gest care a fost greu de înțeles pentru mulți dintre urmăritorii săi.
Glumele apărute pe seama Sânzianei Negru după derapajul de la Electric Castle
În cadrul campaniei, Sânziana și Ștefan au mers la cumpărături la un mare supermarket, iar influencerița s-a filmat în timp ce achiziționa produse din magazin. Într-o postare ulterioară pe rețelele de socializare, cei doi au fost surprinși aruncând sacoșa cu mâncare la gunoi. Acest gest a fost relatat pe internet de un alt influencer, provocând un val de indignare.
Sânziana Negru, ironizată după gestul de la Electric Castle
Printre cei care și-au exprimat public dezaprobarea se numără și Ruxy, fosta câștigătoare a emisiunii „Bravo, ai stil!”. Ruxy a ales să-și exprime indignarea într-un mod inedit, îmbrăcându-se cu pungile supermarketului la care Sânziana făcea reclamă, într-o postare pe rețelele sociale care a atras numeroase comentarii și aprecieri. Acest incident a generat nu doar critici, ci și o serie de glume pe seama Sânzianei Negru.