Moartea fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a luat prin surprindere o lume întreagă! Iată ce vrea să facă acum primarul din Salzburg în memoria sportivului.
Felix Baumgartner s-a stins din viață subit, la doar 56 de ani, după ce ar fi suferit un atac de cord în timpul unui zbor cu parapanta. El se afla în vacanță în Italia, alături de Mihaela Rădulescu, în ziua în care s-a petrecut accidentul teribil. Acesta a căzut lângă piscina unui hotel și, din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să facă nimic pentru a-l salva. Acum, o lume întreagă este în stare de șoc și deplânge moartea marelui sportiv. Primarul din Salzburg a făcut și un anunț important. Iată ce vrea să facă acesta în memoria lui Felix Baumgartner.
Ce vrea să facă primarul din Salzburg după moartea lui Felix Baumgartner?
Partidul Libertății din Austria (FPÖ) dorește să numească o stradă sau o zonă intens circulată din Salzburg după Felix Baumgartner, în urma decesului său fulgerător, care a luat prin surprindere o lume întreagă. O moțiune în acest sens urmează să fie prezentată la următoarea ședință a consiliului municipal din data de 17 septembrie, potrivit vol.at. "Felix Baumgartner a fost un sportiv din Salzburg recunoscut la nivel internațional și multipremiat- practic o legendă în timpul vieții sale", a declarat președintele partidului municipal
Paul Dürnberger pentru un cotidian austriac. Această inițiativă vine ca „un gest simbolic de recunoaștere a performanței și a curajului său”.FPÖ susține că regretatul Felix Baumgartner îndeplinește toate criteriile formale pentru ca o stradă să îi poarte numele. Realizările sale nu includ doar performanțe sportive de top, ci și rolul său în orașul Salzburg.
Când și unde va fi înmormântat Felix Baumgartner?
După finalizarea autopsiei, Felix Baumgartner va fi condus pe ultimul drum. Până în acest moment, familia nu a anunțat data exactă la care va avea loc înmormântarea, însă a cerut ca aceasta să fie discretă, fără public, presă sau agitație. Mai mult chiar, nu vor fi organizate nici evenimente oficiale sau ceremonii publice și doar apropiații vor putea intra la ceremonie. Înmormântarea va fi simplă și restrânsă, exact așa cum sportivul a ales să își trăiască viața. Potrivit libertatea.ro, aceasta ar putea avea loc în Salzburg, orașul natal al lui Felix Baumgartner. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi învelit în drapelul Austriei.
Felix Baumgartner a devenit celebru în întreaga lume, în anul 2012, în urma saltului său impresionant din stratosferă. Saltul de la o înălțime de aproximativ 39 de kilometri a intrat în istoria aviației. Pe această cale, sportivul a atins viteze supersonice în cădere liberă și a stabilit mai multe recorduri.