Valentin și Codruța Sanfira, sărbători între scenă și familie. Ce tradiții respectă în noaptea dintre ani?
Valentin și Codruța Sanfira sunt doi dintre cei mai carismatici artiști din România, iar sărbătorile de iarnă sunt pentru ei un moment de tradiții, emoție și conexiune cu cei dragi. Deși de Revelion nu vor putea petrece împreună, cei doi artiști respectă cu sfințenie tradițiile și obiceiurile care le aduc liniște sufletească și bucurie.
Codruța Sanfira dezvăluie superstițiile de Revelion
Valentin și Codruța au povestit cum arată sărbătorile ideale pentru ei, punând familia în centrul acestor momente speciale.
De Revelion, cei doi artiști vor cânta, fiecare în alt colț al țării, dar promit că vor recupera timpul pierdut imediat după ce ajung acasă.
„De Revelion, cântăm! Noi mereu petrecem noaptea dintre ani separat, din păcate, dar ne întâlnim dimineață, pe la 7-8, acasă. Vom cânta fiecare în câte o parte a țării”, a explicat Codruța. Valentin a adăugat cu umor: „În copilărie, mergeam cu sorcova, dimineața ne adunam și număram banii. Și acum, după Revelion… să știi, cam tot așa e! Că luam de la fiecare casă câte un leu, câte doi și dimineața îi număram. Cam așa facem și acum! Tot cu colinda!” Codruța, râzând, a completat: „Și, dimineața, vedem cine a strâns mai mult și dacă ne ajunge de o vacanță. Că ne ajunge și nouă un an întreg de muncă.”
Gestul pe care Valentin Sanfira îl face întotdeauna în noaptea dintre ani
Cei doi artiști respectă și câteva obiceiuri care le aduc noroc, însă Valentin are un gest special pe care îl face de fiecare dată în noaptea dintre ani. „Da! Bineînțeles că trebuie să port mereu ceva roșu. Trebuie să mănânc pește, pentru că tradiția spune că te strecori prin viață și în anul respectiv, ca peștele prin apă. Și trebuie să mai porți lenjeria și pe dos”, a mărturisit Codruța, râzând. Valentin a explicat obiceiul său de suflet: „Important este în noaptea dintre ani, la 12 noaptea, mă uit către cer și zic: Doamne, îți mulțumesc pentru ce mi-ai dat până acum și uite, anul ăsta, dacă vrei tu…” Codruța a adăugat și o altă superstiție de care ține cont: „Se spune că așa cum îți merge în prima zi din an, așa o să-ți meargă tot anul. Țin foarte mult să fim bine în prima zi.”
Citește și: Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani