Elena Merișoreanu se declară șocată de situația pensionarilor din România. După ultimele scumpiri, aceștia au ajuns în mare dificultate.
Elena Merișoreanu a vorbit deschis despre lipsurile cu care se confruntă pensionarii din România. Îndrăgita interpretă susține că ultimul val de scumpiri i-a pus în mare dificultate, astfel că mulți nu se mai ajung cu banii de la o lună la alta. Iată ce gest a făcut pentru o bătrânică, într-un supermarket.
Elena Merișoreanu, revoltată de sărăcia în care se zbat pensionarii din România
Elena Merișoreanu se declară șocată de situația dramatică în care se zbat pensionarii după ultimele scumpiri.
Nu cer pomană, au demnitate, dar eu le ofer și ei tare se mai bucură. Iar în provincie, unde mai cânt, e și mai rău! Vin la spectacolele gratuite părinți cu copii desculți în brațe, că nu mai au cu ce să îi încalțe.
Cum a ajutat Elena Merișoreanu o bătrânică într-un supermarket?
Elena Merișoreanu a povestit că a observat de nenumărate ori pensionari care stau mult timp în fața rafturilor din supermaket și se gândesc ce să cumpere. Aceștia pun alimentele în coș, însă apoi se răzgândesc. La un moment dat, o bătrânică a impresionat-o pe îndrăgita interpretă, astfel că aceasta a decis să îi achite cumpărăturile.
„Eram într-un magazin și o bunicuță se tot uita la o rotiță de cașcaval. Se uita, o punea la loc și tot așa. Se mai uita în portofel...Mi s-a făcut milă de ea și am întrebat-o dacă pot să i-o plătesc eu, să i-o dau pomană pentru rudele mele. Femeia avea lacrimi în ochi. Foarte greu o duc românii, mai ales pensionarii. Să stai, după o viață, să poftești la mâncare, în fața rafturilor e cel mai dureros lucru care se poate întâmpla într-o țară”, a mai spus artista.
Ce pensie are Elena Merișoreanu?
Elena Merișoreanu a dezvăluit acum ceva timp ce pensie primește după o viață dedicată muzicii populare. Interpreta nu se plânge, mai ales că veniturile ei cresc și din alte surse. „Să știți că am o pensie omenească și nu mă plâng, dar ajut cât pot pe cei care nu au. Am o pensie de 5.000 de lei, la care se adaugă de la Uniunea Compozitorilor, de la UCMR, de la Credidam- ne mai vin și de acolo bani- de două ori pe an vine o sumă destul de bună”, a explicat Elena Merișoreanu la Kanal D.