Georgiana Lobonț a făcut o postare în mediul online cu care și-a îngrijorat fanii. Ce a pățit artista?
În urmă cu câțiva ani, Georgiana Lobonț a ales să își pună fațete, iar din acel moment a afișat o dantură impecabilă. Însă de ceva timp cântăreața a început să se confrunte cu probleme dentare, motiv pentru care a mers la o clinică stomatologică din Izmir, Turcia, pentru a-și schimba dantura. După ce i-au fost date jos fațetele, artista a suferit trei implanturi dentare. Pentru că îşi ţine fanii la curent cu toate activităţile zilnice, Georgiana Lobonț le-a arătat prietenilor virtuali cum a decurs întregul proces.
„Am vrut să fac story-ul ăsta ca să vă arăt că sunt bine și să vă spun că sunt și eu mirată că nu sunt încă învinețită, așa, foarte puțin umflată, dar cred că mi se pare mie că sunt umflată că n-am dinți, îi am șlefuiți. Abia aștept să văd rezultatul, mi-am ales modelul, mi-am ales culoarea.
Georgiana Lobonț, primele declara ții înainte să ajungă pe mâna medicilor din Turcia
Artista speră ca prin intermediul acestei intervenții să corecteze problema care o deranjează: "De mâine voi începe toată procedura. Îmi voi schimba coroanele, voi pune altele noi și sus, și joi, îmi voi face implanturile dentare și toate tratamentele de care dantura mea are nevoie(...) Mi-am făcut curaj să-mi schimb coroanele de sus pentru că sunt puse greșit și mi-au creat probleme pe sub ele, vreau să îmi fac și partea de jos.