Este doliu în lumea fotbalul românesc, după ce Nicolae Oaidă s-a stins din viață la 91 de ani.
Fotbalul românesc este în doliu după ce Nicolae Oaidă, fost internațional și personalitate marcantă a sportului-rege din România, s-a stins din viață la venerabila vârstă de 91 de ani. Tristul anunț a fost făcut de reprezentanții Federației Române de Fotbal, care au transmis un mesaj emoționant în memoria sa. „Fost internațional cu 7 selecții și un gol în naționala României, Nicolae Oaidă s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!”, a fost mesajul postat pe rețelele de socializare de Echipa națională de fotbal a României.
Fostul fotbalist Nicolae Oaidă, câștigător al Cupei României, a murit
Nicolae Oaidă a fost un nume important în fotbalul autohton și a avut o carieră impresionantă ca jucător și antrenor. Născut în 1933, acesta și-a început cariera fotbalistică la nivel de juniori la Steagul Roșu Brașov și Locomotiva Brașov.
Ulterior, a evoluat pentru Dinamo Brașov și Dinamo Bacău, înainte de a ajunge, în 1957, la Progresul București, clubul la care a cunoscut cele mai mari succese. Una dintre realizările notabile ale carierei sale a fost câștigarea Cupei României cu Progresul București în sezonul 1959-1960. Nicolae Oaidă a bifat peste 200 de meciuri și a marcat 79 de goluri în prima ligă a României, performanțe care l-au consacrat ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.
De-a lungul carierei, a adunat 7 selecții în echipa națională a României, reușind să înscrie un gol pentru tricolori.
După încheierea carierei de jucător, Nicolae Oaidă a continuat să contribuie la fotbal, devenind antrenor în 1969.
De-a lungul anilor, el a pregătit mai multe echipe atât din România, cât și din străinătate. În țară, a antrenat cluburi precum Mureșul Deva, Viitorul Vaslui, Progresul București, Tractorul Brașov, Jiul Petroșani și Autobuzul București. Pe plan internațional, experiența sa l-a purtat în țări precum Libia, Maroc, Egipt și Liban, unde a lăsat o amprentă semnificativă asupra echipelor pe care le-a pregătit.