Florin Piersic se alătură celor care îi transmit gânduri bune lui Ion Iliescu în timp ce acesta se află pe patul de spital. Fostul președinte este internat la Spitalul SRI.
Marele actor Florin Piersic a decis să-i transmită un mesaj fostului președinte Ion Iliescu, aflat în prezent la Spitalul SRI, în stare gravă. La rândul său, maestrul a trecut prin clipe grele în ultimele luni, din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat, și a fost nevoit să renunțe la aparițiile pe scenă. Iată ce a spus despre fostul șef de stat.
Florin Piersic, mesaj pentru Ion Iliescu, aflat pe patul de spital
Florin Piersic se numără printre cei care au decis să-i transmită gânduri bune lui Ion Iliescu, în aceste momente dificile, când se află pe patul de spital și toată lumea abia așteaptă să vadă cum va evolua starea lui.
În ce stare este acum Ion Iliescu?
Medicii de la Spitalul ”Agrippa Ionescu” au transmis că Ion Iliescu se află în continuare internat de secția de terapie intensivă, unde starea lui de sănătate se menţine staţionară cu necesar de oxigen.
„Situaţia medicală a domnului Ion Iliescu impune menţinerea internării în secţia de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare”, anunţă reprezentanţii spitalului, potrivit news.ro.
În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, însă a continuat să transmită diferite mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din data de 19 mai 2025, când l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale.