Eduard Novak, fost ministru al Sportului, trece prin momente grele, după ce fiul său de 20 de ani a fost lovit de o mașină.
Edvard Novak, fiul în vârstă de 20 de ani al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a suferit un accident rutier în timp ce se afla la un antrenament pe bicicletă, pe DN12. În momentul producerii accidentului, Eduard Novak era de față și a văzut cum fiul său a fost rănit.
Fiul lui Eduard Novak, fost ministru al Sportului, lovit de o mașină
Eduard Novak a anunțat cu puțin timp în urmă că fiul său a fost rănit în timp ce se antrena cu bicicleta alături de el. În urma impactului, Edvard Novak a fost rănit și transportat la spital, unde a suferit o intervenţie chirurgicală și se află în afara oricărui pericol. „Ciclismul în România e sport extrem. Azi, în Edvard, cu care eram ieşiţi la antrenament, a intrat o maşină.
Ce a transmis Eduard Novak după accidentul suferit de fiul său
Eduard Novak, fost ministru al Sportului, consideră că este oportun ca poliția rutieră să inițieze o campanie de informare și sensibilizare destinată șoferilor, pentru a preveni astfel de accidente. „Poate că e momentul în care poliţia rutieră porneşte o campanie de informare şi conştientizare pentru şoferi. Sunt gata să ajut, să particip, să fac tot ce pot omeneşte ca cei care fac ciclism de performanţă, ca hobby sau de nevoie să nu mai fie numiţi donatori.”, a mai scris Eduard Novak, pe pagina sa de Facebook.