Eneli a revenit în atenția fanilor cu prima sa piesă în Limba Română, intitulată „Dă-mi nopțile înapoi”, fiind o reinterpretare a cunoscutului hit de la trupa A.S.I.A. Dă-i play aici!
„Dă-mi nopțile înapoi” este una dintre cele mai cunoscute piese românești din anii 2000, iar ENELI o readuce în atenția publicului cu un sunet fresh și un beat pop-dance, păstrând în același timp melancolia pe care piesa o transmite.
„Când s-a lansat piesa originală eram copil, țin minte și acum că interpretam împreună cu sora mea toate piesele formației A.S.I.A. Este prima melodie în română pe care o lansez în cariera mea și am emoții foarte mari. Am rescris o parte din piesă fiindcă am vrut să aibă un touch personal și fresh. Sper ca versiunea mea să ajungă la inimile oamenilor.”, a declară ENELI.