Ce se întâmplă cu Emmanuel Macron? După ce a apărut în fața armatei cu un ochi roșu, președintele Franței a ținut un discurs la Davos purtând ochelari de soare.
Emmanuel Macron a ajuns din nou în centrul atenției, după ce s-a prezentat pe scena Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, și a ținut un discurs, purtând ochelari de soare. Recent, el și-a făcut apariția în fața armatei cu un ochi roșu, astfel că toată lumea se întreabă acum ce se întâmplă cu președintele Franței și cu ce probleme se confruntă. Iată de ce ar fi ales acesta, de fapt, să poarte ochelari.
Cum a fost surprins Emmanuel Macron la Davos?
Emmanuel Macron a ținut marți, 20 ianuarie, un discurs la Davos în cadrul căruia a vorbit despre amenințarea președintelui american Donald Trump de a impune tarife vamale celor opt țări europene care se opun prelăurii Groenlandei de către SUA. Cu toate acestea, un alt aspect a atras atenția în timpul discursului președintelui Franței, mai exact ochelarii de soare pe care acesta îi purta chiar dacă se afla în interior.
Deși Macron nu a explicat motivul pentru care a ales să poarte ochelarii de soare în timpul discursului său, presa franceză a atribuit acest lucru unei afecțiuni medicale de care suferă. Săptămâna trecută, el a apărut la un eveniment militar în sudul Franței cu un ochi roșu și, la un moment dat, a fost văzut cu o pereche similară de ochelari.
În timp ce se adresa trupelor, Macron a dat de înțeles că problema cu care se confruntă nu este gravă.
„Vă rog să mă iertați pentru aspectul inestetic al ochiului meu”, a spus el. La un moment dat a și glumit, vorbind despre „ochiul tigrului” și făcând referire la filmul din 1982 „Rocky III”.
Cu ce problemă s-ar putea confrunta Emmanuel Macron?
Presa franceză a relatat că Emmanuel Macron pare să fi suferit o hemoragie subconjunctivală, adică o ruptură a unui vas de sânge din ochi. Aceasta este inofensivă, nedureroasă și nu afectează vederea. De asemenea, nu provoacă leziuni permanente ochiului, deoarece dispare de obicei în două săptămâni.
Uneori apare atunci când o persoană strănută sau tușește puternic, se freacă sau se scarpină la ochi.
Macron „a optat pentru acest stil din motive estetice, deoarece este o persoană publică”, a declarat medicul și comentatorul Jimmy Mohamed pentru postul de radio francez RTL. „Unii oameni ar putea crede că este bolnav, așa că, pentru a evita să fie fotografiat în această stare, a decis să poarte ochelari de soare. Ochelarii îi protejează imaginea, dar nu și ochii”, a mai spus el.
Apariția neașteptată a lui Macron la Davos a stârnit numeroase reacții în mediul online. În timp ce unii l-au considerat arogant, alții au spus că seamănă cu actorul Tom Cruise în filmul „Top Gun”, din 1986