Familia lui Raul, studentul plecat în Alaska prin programul Work and Travel, încearcă să îl aducă acasă. Mesajul emoționant transmis de sora tânărului.
Familia lui Raul Timișag, studentul de numai 21 de ani care și-a găsit sfârșitul în Alaska, trece prin momente cumplite. Cei dragi nu își pot reveni din șocul suferit și nu înțeleg cum s-a abătut această tragedie asupra lor. Tânărul a plecat în America prin programul Work and Travel și a lucrat la un hotel chiar și 80 de ore pe săptămână pentru a strânge bani, astfel încât să își ajute sora să deschidă o cofetărie în România. Din păcate, însă, o zi liberă pe care ar fi trebuit să o petreacă alături de prieteni a luat o întorsătură tragică, lăsând în urmă numeroase semne de întrebare. Acum, apropiații vor să îl aducă pe Raul acasă pentru a fi înmormântat așa cum merită. Cu toate acestea, costurile sunt uriașe. Iată mesajul transmis de sora tânărului.
Mesajul transmis de familia lui Raul Timișag, studentul român înecat în Alaska
Raul Timișag s-a stins din viață fulgerător la mare distanță de casă, în Alaska. Familia este devastată și face eforturi mari să îl aducă în țară pentru a fi înmormântat așa cum se cuvine. Din păcate, însă, costurile sunt uriașe, iar cei dragi nu își permit să îl repatrieze pe tânărul de numai 21 de ani.
„După cum cred că știți deja, Raul, fratele meu a murit duminică, înecat în Alaska. Tragedia ne-a luat prin surprindere și ne-a lăsat în urmă cu multă durere, dar și cu mari dificultăți financiare. Suntem acum în fața unei grele încercări: organizarea înmormântării lui, iar distanța și costurile implicate ne depășesc. De aceea, vă cerem sprijinul, oricât de mic, pentru a ne ajuta să îl înmormântăm și să-i oferim un ultim rămas bun așa cum merită”, a fost mesajul postat de Denisa Timișag, sora lui Raul.
Ce s-a întâmplat în ziua în care Raul s-a stins din viață?
Raul Timișag era un tânăr credincios și cu multe vise, student la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București, al cărui destin s-a sfârșit crunt după ce s-a înecat în lacul DeLong din Anchorage, Alaska, la doar 21 de ani. El a plecat în SUA prin programul Work and Travel și a lucrat vara aceasta chiar și câte 80 de ore pe săptămână. Oboseala și-ar fi spus cuvântul și ar fi avut un rol în tragedia care i-a curmat viața. Tânărul stătea pe o placă de paddleboarding, când a fost dat dispărut duminică, în jurul orei 18:00. Potrivit Departamentului de Pompieri de acolo, prietenii au sunat la 911, spunând că nu l-au mai văzut de cel puțin 15 minute. Ei au explicat că tânărul nu purta vestă de salvare și nici nu știa să înoate. Echipajele deplasate la fața locului nu au reușit însă să îl găsească până la lăsarea întunericului, astfel că au continuat căutările în dimineața următoare. Din păcate, însă, Raul a fost găsit fără suflare și autoritățile nu au mai putut face nimic să îl salveze.
„Raul, prietenul meu drag, un suflet blând, plin de bucurie și credință, nu mai este printre noi. Era atât de tânăr, plin de lumină, de vise și de bunătate. Era a doua lui vară în Alaska, prin programul Work and Travel. S-a întors la același hotel pentru că i-a plăcut atât de mult prima dată. Muncea incredibil de mult – două joburi, 80 de ore pe săptămână –, mereu oferindu-și toată energia, mereu mergând înainte. Poate că acea epuizare a jucat un rol. Poate că nu vom ști niciodată întreaga poveste.
Pe 27 iulie, Raul a dispărut de pe o placă de paddleboard pe lacul DeLong, în Anchorage. Am sperat cu toată ființa noastră că va fi găsit la timp… dar am primit cea mai grea veste. Trupul lui Raul a fost recuperat din lac. A fost mai mult decât un prieten – era genul de persoană care te făcea să te simți văzut și în siguranță, cineva a cărui bucurie liniștită aducea pace tuturor celor din jur. Avea o credință profundă, era mereu bun, mereu zâmbitor. Nu avea nevoie să fie gălăgios pentru a lăsa o urmă. Prezența lui era suficientă. Îmi va fi dor de el în fiecare zi. Mulțumesc, Raul, pentru lumina ta, pentru credința ta, pentru inima ta. Până ne vom revedea — și chiar și după aceea”, a scris o prietenă pe rețelele sociale.