Mesajele de condoleanțe curg în mediul online după moartea subită a modelului Cristina Perez Galcenco. Tânăra avea doar 21 de ani.
Tragedie cumplită în familia fostului fotbalist spaniol Nacho Perez! Fiica lui, Cristina Perez Galcenco, a fost găsită fără suflare în locuința sa din Costa del Sol, Malaga, la doar 21 de ani. Apropiații sunt în stare de șoc și se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum, în timp ce mesajele de condoleanțe curg în mediul online. Iată ce s-a întâmplat cu modelul internațional.
Cristina Perez Galcenco, găsită moartă la doar 21 de ani
Cristina Perez Galcenco a fost găsită moartă în casa sa din Costa del Sol pe data de 3 februarie 2026. Surse apropiate au declarat pentru presa internațională că decesul subit al modelului nu este tratat ca fiind suspect. Cu toate acestea, cauza morții nu a fost făcută publică.
Graciela Suarez, organizatoarea unui eveniment de modă din Oviedo, nordul Spaniei, numit Pasarela Campoamor, la care Cristina a participat în adolescență, a declarat în urma veștii cumplite: „Sunt devastată”, potrivit Daily Star.
Mesajele de condoleanțe au curs în mediul online după ce vestea cumplită a fost confirmată. „Nu am cuvinte. Vreau doar să le transmit părinților ei, Tatiana Galcenco și Nacho Perez, și familiei sale că o stea va străluci veșnic în inimile noastre. De asemenea, le transmit sincerele mele condoleanțe în acest moment de profundă tristețe”, a scris fotografa Xana de Jesus. „Nu voi uita niciodată cuvintele tale, Cris. Ai fost și vei rămâne un exemplu de urmat, atât în cariera ta de model, cât și ca persoană. Am fost foarte norocos să te cunosc și să lucrez cu tine. Cât de nedreaptă este viața”, a mai transmis un prieten.
Trupul neînsuflețit al Cristinei Perez Galcenco va fi transportat zilele următoare în Asturias, în nordul Spaniei, unde aceasta a crescut, pentru înmormântare.
Cine a fost Cristina Perez Galcenco?
De-a lungul scurtei sale cariere, Cristina Perez Galcenco a defilat pe podiumurile din marile orașe ale lumii, inclusiv Londra, Madrid, Milano și Paris. Pe lângă aparițiile sale la evenimente precum Madrid Fashion Week, ea a apărut și în campanii publicitare pentru diferite branduri, prezentând în același timp noile colecții ale unor case de modă de lux.
„În meseria mea, trebuie să fii imaginea a ceea ce un brand dorește să reprezinte în fața publicului, fie prin prezentări de modă, fie prin campanii publicitare. Am spus mereu că cel mai satisfăcător lucru în această profesie este numărul mare de oameni, culturi și mentalități pe care ai ocazia să le descoperi. Sunt atât de diferiți de zona ta de confort, încât nu ai de ales decât să crești și să te adaptezi la ei; pe de altă parte, simt că acest lucru vine la pachet cu singurătatea, care este cea mai rea parte a acestei meserii.
Este bine cunoscut faptul că, fiind mereu în mișcare, nimeni din cercul tău de apropiați nu poate ține pasul cu tine, așa că a fi bine cu tine este unul dintre cele mai importante lucruri”, spunea ea în urmă cu ceva timp despre avantajele, dar și provocările vieții de model.
La momentul tragicului său deces, Cristina Perez Galcenco era înscrisă la un curs în Malaga.