Donald Trump este noul președinte al Statelor Unite ale Americii, anunță presa internațională.
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, a învins-o pe Kamala Harris, reprezentanta Partidului Democrat, potrivit presei internaționale.
Donald Trump a câștigat alegerile din Statele Unite
Statele Unite au intrat într-o nouă eră politică după ce Donald Trump și-a revendicat victoria în alegerile prezidenţiale. El susține că devine astfel cel de-al 47-lea preşedinte al țării. Miercuri, Trump s-a adresat susținătorilor săi în cadrul unui discurs în care le-a mulțumit pentru susținerea oferită pe parcursul campaniei și pentru contribuția decisivă care i-a permis să câștige. „Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Sunteți cei care au făcut posibilă această victorie istorică. Sunt onorat să devin cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.” a declarat Trump. Victoria revendicată de Donald Trump vine pe fondul predicțiilor media care îl indică drept câștigător în trei state-cheie, printre care Pennsylvania, statul cu cel mai mare impact în contextul actual, ce contribuie semnificativ la consolidarea avansului său în Colegiul Electoral.
Citește și: Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
Câte voturi a obținut Dolnald Trump
Donald Trump pare să fi obținut 266 din cele 270 de voturi necesare în Colegiul Electoral, ceea ce îi oferă aproape certitudinea succesului electoral.
Citește și: Viața tumultuoasă a lui Donald Trump! Cine a fost Ivana, femeia care a contribuit la imperiul Trump