Stiri

Dimineața Nebună. O femeie care a decedat în urmă cu 23 de ani, amendată că nu s-a vaccinat. Audio

Dimineața Nebună. O femeie care a decedat în urmă cu 23 de ani, amendată că nu s-a vaccinat. Audio
O femeie care a murit în urmă cu 23 de ani a fost amendată de autoritățile din Italia că nu s-a prezentat la centrul de vaccinare pentru coronavirus.

O femeie a primit amendă în Italia pentru că nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului, însă ea este decedată de mai bine de 20 de ani. Mishu și Cosmin au discutat despre acest subiect în Dimineața Nebună.

Citeste si: COVID-19. Ce imunitate dezvoltă persoanele vaccinate cu doza 4

Familia femeii decedate, șocată de gestul autorităților. Cum se poate rezolva această situație 

Femeia avea 28 de ani când a murit în 1999. Femeia pe numele ei Domenica Di Stefano și-a pierdut viața într-un accident rutier.
Deși „nu s-a prezentat” nici la prima și nici la a doua două de vaccin, femeia a primit amendă din partea autorităților italiene pentru că nu a făcut a treia doză de vaccin. Amenda de 100 de euro a ajuns la mama femeii care acum ar fi trebuit să aibă 51 de ani.

„Sora soției mele a decedat în 1999 într-un accident, acum ar fi avut 51 de ani și din acest motiv a primit amenda pentru a treia doză de vaccin, în ciuda faptului că, din motive evidente, nu a făcut nici prima doză, nici pe cea de-a doua.A fost, de asemenea, un șoc psihologic, deoarece a redeschis o rană care nu se vindecase niciodată de la acea pierdere foarte gravă. Cumnata mea a trăit în Napoli și a murit la 28 de ani, cu puțin timp înainte de a se căsători. Încercăm să ne dăm seama cum să răspundem la această amendă absurdă. Cu sistemele electronice de astăzi, care sunt complet interconectate, astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple”, a declarat cumnatul femeii decedate, potrivit  Mediafax.

În acest caz, familia decedatei trebuie să facă recurs pentru a dovedi că femeia este într-adevăr deceedată.
În Italia, vaccinul anti-covid este obligatoriu la locul de muncă pentru cei care au peste 50 de ani. Din 1 aprilie, Guvernul a ridicat această obligativitate.