Este doliu în lumea filmului, după ce actrița Diane Delano s-a stins din viață la 67 de ani.
Diane Delano, cunoscută pentru rolul său iconic din serialul de succes „Northern Exposure”, s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani. Decesul actriței a fost confirmat de un reprezentantul său.
Diane Delano, actrița din „Northern Exposure”, găsită moartă în propria casă
Diane Delano a murit vineri, în locuința sa din Los Angeles, după o scurtă suferință. Cauza oficială a morții nu a fost încă dezvăluită publicului, însă vestea a produs un val de tristețe în rândul colegilor de breaslă și al fanilor care i-au apreciat talentul de-a lungul carierei.
Citește și: De ce a murit, de fapt, doctorița Felicia Mariana Mărgineanu? Cauza decesului medicului de doar 40 de ani
Cariera impresionantă a Dianei Delano
În cinematografie, Diane Delano a avut roluri semnificative în filme apreciate. Actrița a interpretat-o pe Sora Beech în remake-ul din 2006 al filmului „The Wicker Man”, unde a jucat alături de Nicolas Cage. De asemenea, a apărut în „Jeepers Creepers 2” (2003) și în comedia neagră „The Ladykillers” (2004), unde a împărțit ecranul cu Tom Hanks. Talentul lui Diane Delano nu s-a limitat doar la rolurile din producțiile live-action. Actrița a fost o prezență apreciată și în industria animației, împrumutându-și vocea unor personaje din seriale de succes precum „Teen Titans”, „Ben 10: Alien Force”, „American Dad!” și „Superman”. În lumea jocurilor video, vocea ei s-a făcut auzită în titluri populare precum „Dead Rising 3”, „Lego DC Super-Villains” și „Rage 2”. În 2012, Diane Delano a fost recompensată cu un Indie Series Award pentru rolul secundar din filmul de televiziune „Fumbling Thru the Pieces”. Până în ultimele clipe ale vieții, actrița și-a continuat munca. În 2024, Diane a apărut în trei filme independente, dintre care cel mai recent, „Paradise: A Town of Sinners and Saints”, a fost lansat pe platformele de streaming chiar luna aceasta. Regizat de Justin Issac Ward, cu care colaborase anterior la drama „Relish” din 2019, filmul este descris ca o „comedie muzicală bluegrass în care binele și răul se luptă pentru sufletul unui oraș minier uitat”.