A murit luptătorul George Radu. Ce premoniție a avut sportivul?
George Radu, sportiv MMA, a murit înecat într-un lac din zona orașului Kehl, landul Baden-Württemberg, în Germania. Sportivul ar fi mers cu mai mulți prieteni la scăldat. Incidentul s-ar fi produs într-un lac din zona Kehl, unde George Radu ar fi intrat în apă și, la un moment dat, i s-ar fi făcut rău. Potrivit poliției, după ultima săritură, luptătorul RXF a ieșit la suprafață pentru scurt timp, a cerut ajutor și apoi s-a scufundat.
DETALII despre ultimele ore din viața luptătorului George Radu
Potrivit apropiaților, în ziua tragediei, sportivul MMA li s-a plâns prietenilor că nu se simte bine.
Familia, prietenii și colegii lui George Radu își exprimă REGRETUL prin mesaje care frâng inimile internauților. Fiecare postare vorbește despre O PIERDERE GREU DE ACCEPTAT
"Parcă ieri eram copii și credeam că avem toată viața înainte. Astăzi am rămas doar cu amintirile din copilarie și cu tristețea unei plecări mult prea devreme. Drum lin, George! Dumnezeu să te odihnească în pace si sa te aseze la dreapta lui!", este unul dintre mesajele postate în ONLINE.
"Încă nu pot să cred că asta este realitatea. Mă doare sufletul și parcă refuz să accept că nu o să te mai vedem niciodată. De ce ai plecat așa, frate? De ce atât de devreme? Pentru mine și pentru Ali ai fost mai mult decât un prieten. Ai fost fratele nostru, omul pe care ne bazam, omul despre care credeam că va fi mereu lângă noi. Niciodată nu mi-am imaginat că o să vină ziua în care o să-mi iau rămas-bun de la tine. Astăzi nu pierdem doar un prieten… pierdem o parte din sufletul nostru. Golul pe care îl lași în urmă nu va putea fi umplut niciodată, iar dorul de tine va rămâne cu noi pentru totdeauna. Drum lin, fratele nostru… Îți spun rămas-bun cu lacrimi în ochi și cu inima sfâșiată. Îți mulțumesc pentru toate amintirile și pentru omul care ai fost. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace. Ne va fi dor de tine în fiecare zi și nu te vom uita niciodată. Rămas-bun, fratele nostru…", este altă reacție după moartea luptătorul George Radu.