Primele ipoteze în cazul morții lui Andrei Versace. Detaliile din imaginile surprinse în casa influencerului ar putea da ancheta peste cap.
Oamenii legii au fost chemați de agentul de pază al complexului, după ce din aparatmentul lui Andrei Versace se simțea un miros înțepător, specific unei persoane decedate. Deși au existat câteva informații publice care ar explica cauza decesului, există două ipoteze luate în calcul de anchtetatori. Până în acest moment, s-a luat în calcul faptul că Andrei Versce ar fi putut să moară din cauza unei supradoze, fiind un posibil consumator de substanțe interzise, sau folosirea acestora pentru a recurge la un gest necugetat. Polițiștii nu au descoperit droguri în apartamentul influencerului care să indice o supradoză, anchetatorii speculează că acesta ar fi consumat droguri într-o altă locație. Efectele letale ale substanțelor ar fi putut să se manifeste abia după ce acesta a ajuns acasă.
Conform surselor, "Craiul de Dorobanți" ar fi consumat droguri zilnic și ar fi fost internat atât la psihiatrie, cât și în centre de dezintoxicare, motiv pentru care abuzul de droguri i-ar fi provocat o depresie severă, determinându-l să se izoleze de cercul său social
Detaliile care sugerează că moartea lui Andrei Versace a fost violentă. Locuința este răvășită încă de la intrare
Din imaginile surprinse se vede cum locuința influencerului pare să fi fost scotocită de cineva.
Citește și: Mesajul neașteptat postat pe contul lui Andrei Versace după ce a fost descoperit mort în apartamentul său
Totodată, pe coapsa dreaptă, trupul neînsuflețit prezintă o vânătaie uriașă, însă semne similare apar și pe partea dreaptă a trunchiului, în zona superioară, și nu spre pardoseală, așa cum, în mod logic, se scurge sângele din corp, datorită gravitației după deces. Deși aceste indicii conduc la ipoteza unui omor, nu este exclus ca influencerul să fi alunecat pe gresie și să se fi lovit puternic în zona capului, decedând din cauza hemoragiei externe masive.