Irina Rimes cucerește publicul din România cu o nouă piesă de o sensibilitate aparte! „Să nu uiți cât te-am iubit” ar fi inspirată de un fost iubit.
Irina Rimes este cunoscută și apreciată de publicul din România datorită vocii inconfundabile și a pieselor sensbile pe care le scrie. Orice melodie lansează poartă o parte din sufletul ei și din experiențele de care a avut parte, plăcute sau mai puțin plăcute, de-a lungul vieții. Artista a colaborat cu numeroși artiști, iar cu fiecare nouă lansare a reușit să cucerească toate topurile. Acum, îndrăgita cântăreață a lansat piesa „Să nu uiți cât te-am iubit”, care este inspirată de o fostă relație toxică. Iată despre cine presupun internauții că este scrisă melodia.
Irina Rimes, despre piesa „Să nu uiți cât te-am iubit”
Irina Rimes a lansat piesa „Să nu uiți cât te-am iubit” de Ziua Îndrăgostiților.
Piesa, care a fost promovată pe Tiktok, a ajuns repede la inimile fanilor, iar aceștia au presupus că este scrisă despre Killa Fonic. Irina Rimes a avut o relație cu artistul care s-a încheiat în anul 2017, lăsând în urmă numeroase semne de întrebare, deoarece cei doi nu au vorbit niciodată despre motivul separării, iar fanii au sperat mereu la o împăcare.
„Sunt într-o relație fericită de ceva timp și tot scriu piese triste.
Fanii așteptau cu nerăbdare lansarea piesei „Să nu uiți cât te-am iubit”, astfel că imediat ce a apărut pe YouTube au lăsat o mulțime de reacții în secțiunea de comentarii: „Unele iubiri nu se uită niciodată, iar melodia asta reușește să transmită exact acea emoție care rămâne, chiar și după ce totul s-a sfârșit”, „Ce frumos se simte melodia aceasta atunci cand esti vindecat complet”, „Nici o piesă nu a durut atât de tare, cum doare piesa asta”, „Cel mai frumos cadou de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru toți foștii”, „O melodie minunata cu care rezoneaza orice om care a avut de a face cu un narcissist fie el femeie sau barbat”.
Irina Rimes pleacă în turneul „NECÂNTATELE”! În ce orașe va ajunge artista?
Irina Rimes se pregătește să plece în turneul „NECÂNTATELE” după Sufrageria Irinei de la Sala Palatului. Artista are concertele programate deja pentru lunile martie și aprilie în mai multe orașe. Fanii își pot cumpăra biletele online la spectacolele inedite ale îndrăgitei cântărețe. Iată care sunt datele la care vor avea loc concertele:
- 6 martie- Epic Society Timisoara
- 7 martie- Euphoria Music Hall Cluj-Napoca
- 14 martie- Kruhnen Musik Halle Brasov
- 20 martie- Legends Pub Iasi
- 21 martie- Union Jack Studio Galati
- 26 martie- Expirat Bucuresti
- 27 martie- Oldies Pub Sibiu
- 28 martie- Club Hush Pitesti
- 04 aprilie- Stage Club Alba Iulia
- 05 aprilie- Doors Club Constanta