DE PE SCENĂ DIRECT ÎN VIDEOCLIP! Paula Seling a lansat "Nu privi în jos" cu IMAGINI de la Sala Palatului: "Am scris piesa într-un moment în care simțeam nevoia să văd lumea mai vie. Mai luminată. Mai sinceră. Simțeam că..."

Paula Seling - Nu privi în jos 

Imaginile din videoclipul piesei "Nu privi în jos" sunt extrase din concertul artistei de la Sala Palatului. Mesajul transmis de Paula Seling!

Piesa "Nu privi în jos" este compusă de Paula Seling (muzică, versuri) împreună cu Adina Nelu (versuri) și Marius Marincas (versuri).

"Am scris piesa "Nu privi în jos" într-un moment în care simțeam nevoia să văd lumea mai vie. Mai luminată. Mai sinceră. Simțeam că trebuie să spun — poate mai ales mie — că, în orice clipă grea, există un "sus". Iar acolo, Dumnezeu ne ține privirea ridicată și ne ajută să găsim drumul, chiar și atunci când nu mai știm încotro să mergem.

Pentru mine, a privi în jos înseamnă povara vinei. Înseamnă ezitare. Înseamnă acea clipă în care nu mai ai puterea să-ți asumi cuvintele sau gesturile. Înseamnă regretul care apasă și gândul că "nu mai pot". Dar tocmai de aceea există această piesă. Ca o mână întinsă. Ca un îndemn blând: ridică-ți privirea. Piesa face parte din concertul "Colindăm, colindăm prin viață", de la Sala Palatului, din Decembrie trecut.
Un concert care, pentru mine, a fost mai mult decât muzică — a fost o încercare de a construi revelații prin cântec, prin emoție, printr-un parcurs al celor patru vârste ale omului. Nu știu câți aleg să vadă, să simtă, să primească astfel de mesaje. Dar știu că ele există pentru cei care au inima deschisă. Adevărul este că a fost cât pe ce să nu mai existe un nou concert anul acesta. Și poate că încă nu știu dacă va fi. De aceea vă întreb, cu sinceritate: Mai există oameni care simt? Care trăiesc? Care au nevoie de astfel de întâlniri? Mi-ar plăcea să știu că suntem împreună în această căutare. Vă iubesc",
spune Paula Seling.

Paula Seling
(sursa foto: Facebook/ Paula Seling)

Citește și: Răzvan Măgureanu, lovit puternic de DECIZIA tatălui său! Are legătură cu nepotul lui Constantin Măgureanu: "Nu a vrut să..."

Citește și: MĂRTURISIREA CUTREMURĂTOARE a lui Răzvan Măgureanu, făcută în lacrimi în fața tuturor. CE L-A RUGAT pe Constantin Măgureanu: "Vreau doar să recunoști și să spui o singură dată că..."