Mirabela Grădinaru a emanat naturalețe, eleganță și rafinament la votare, purtând branduri românești. Iată cum a arătat soția președintelui ales, Nicușor Dan.
Nicușor Dan este președintele ales al României după turul 2 al alegerilor prezidențiale din mai 2025. Vestea a fost întâmpinată cu mare bucurie în această noapte, când miile de susținători s-au strâns în Parcul Cișmigiu, pentru a-l felicita pe cel ce până acum a fost primarul general al Capitalei. Românii s-au prezentat într-un număr impresionant la cele peste 20.000 de secții de votare din țară duminica aceasta. Nicușor Dan a ales să meargă să voteze la secția din Făgăraș, orașul său natal, fiind însoțit de partenera lui. Mirabela Grădinaru a atras toate privirile, cu apariția ei plină de rafinament și eleganță. Iată cum a arătat aceasta, dar și de ce a ales să poarte branduri românești.
Motivul pentru care Mirabela Grădinaru a ales să poarte branduri românești la votare
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru și-au făcut apariția zâmbitori și ținându-se de mână la secția de votare din Făgăraș. Partenera președintelui ales al României a atras toate privirile cu ținuta sa, care aparține unui brand românesc. Rochia, într-o nuanță de roz pastel, marca Andreea Raicu, costă 990 de lei și este descrisă pe site-ul vedetei drept „o declaratie despre feminitatea modernă, rafinamentul îmbinat cu eleganța atemporală”, fiind potrivită „atunci când vrei să transmiți încredere și eleganță în orice context”, la evenimente formale sau
zi de zi, la birou și nu numai. Delicată și sofisticată, aceasta s-a potrivit perfect cu personalitatea Mirabelei Grădinaru. Soția noului președinte a accesorizat rochia cu o pereche de pantofi într-o nuanță neutră și o poșetă Musette, brandul fondat de Cristina Bâtlan. Prin alegerile ei vestimentare, Mirabela și-a arătat susținerea față de brandurile românești, bifând o apariție cu totul deosebită, demnă de o „primă doamnă”.
Cine este și cu ce se ocupă Mirabela Grădinaru, soția președintelui ales Nicușor Dan?
Mirabela Grădinaru i-a fost alături lui Nicușor Dan pe tot parcursul campaniei electorale. Chiar dacă nu sunt căsătoriți oficial, cei doi formează un cuplu unit de mai bine de 20 de ani, fiind și părinții a doi copii, Aheea și Antim. Originară din Vaslui, Mirabela a venit în București pentru a-și continua studiile și a absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității București. Ea l-a cunoscut pe Nicușor Dan într-un club frecventat de studenți, iar de atunci povestea lor de iubire a evoluat frumos și iată că acum au o relație stabilă, bazată pe valori comune, respect și susținere reciprocă, în ciuda unei diferențe de vârstă de 14 ani. În plan profesional, Mirabela este manager într-o companie auto, iar de-a lungul timpului s-a implicat și în zona civică și politică. Întrebat dacă are de gând să se căsătorească cu mama copiilor săi, Nicușor Dan a dat de înțeles recent că va face acest pas, însă la momentul potrivit, când lucrurile se vor liniști pentru familia lui.
„Nicușor este un om onest, respectuos și bun. Îl cunosc de 20 de ani, nu s-a schimbat în toți acești ani. Și nu sunt subiectivă când spun că nu s-a schimbat. Nu este doar în cadrul familiei. Îmi amintesc de plimbările noastre în parc, unde am întâlnit zeci de oameni. Oameni care l-au felicitat pentru activitatea lui ca primar, oameni care nu au fost de acord sau aveau opinii diferite. Cu fiecare dintre ei a stat, i-a ascultat și le-a răspuns cu respect. Pentru o Românie unită, pentru o Românie stabilă, pentru o Românie unde toți să fim tratați cu respect, indiferent de statut, îi rog pe toți românii, indiferent de opinia lor, să se uite la cei doi candidați și să voteze cu sufletul împăcat. Pentru România, pentru noi, pentru copiii noștri. Vă mulțumesc.”, a fost mesajul transmis de Mirabela Grădinaru în perioada campaniei electorale, potrivit hotnews.ro.