Daniela Sterp a oferit detalii despre naștere. Cum a ajuns de la o simplă cafea la maternitate?
Bucurie imensă în familia lui Culiță Sterp! Daniela Iliescu a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, iar nașterea a decurs incredibil de rapid și fără complicații. Proaspăta mămică a avut parte de o experiență neașteptat de ușoară, iar emoțiile și fericirea în familia Sterp sunt de nedescris.
Daniela Sterp, primele detalii despre naștere
Daniela și Culiță trăiesc unul dintre cele mai speciale momente din viața lor. Artistul a împărtășit cu fanii o fotografie de familie emoționantă, în care apare alături de partenera sa, fiul lor, Milan, și nou-născuta. Într-o postare sinceră pe Instagram, Daniela a povestit cum a decurs nașterea și a oferit primele detalii despre momentul în care și-a adus pe lume fetița. Proaspăta mămică a dezvăluit că totul s-a întâmplat neașteptat de repede și că inițial nici nu bănuia că urmează să nască.
„Sincer, nu cred că a durat 5 minute să nasc”
”Acum mă simt chiar bine, mi-am revenit rapid. Luni dimineață am mers la controlul de 40 de săptămâni și nu aveam contracții deloc. Mi-a zis doamna doctor să mai revin miercuri pentru monitorizare în caz că nu se întâmplă nimic până atunci. Când am ieşit, am stat vreo oră la o cafea cu Milan şi părinții mei (Culiță era în zborul spre Cluj, din UK). După cafea am zis că mergem cu Milan la locul de joacă și când am plecat simţeam cum se mai contractă burta, dar mă gândeam ca sunt contracțiile false. Am ajuns la locul de joacă și simţeam că se contractă tot mai des, dar nu mă durea nimic şi mă gândeam să mai aștept. Când a aterizat Culiță, mi-a zis ca vine și el la mall și am hotărât să mergem împreună până la clinică să verific totuşi ce e cu contracțiile astea, dacă sunt tot false sau nu Am ajuns, am constatat ca au început contracțiile "pe bune" a început şi să doară puțin și medicul a decis să mă interneze. Am stat cam în jur de 3 ore, timp în care am făcut și peridurala și fetița a venit cam dintr-o dată, s-au întâmplat lucrurile foarte rapid. Sincer nu cred ca a durat 5 min să nasc. Se pare ca l-a așteptat pe tati sa se întoarcă de la cântat și și-a făcut curaj să vină.”, a scris Daniela pe Instagram.