Igor Cuciuc și soția lui, Diana, au fost copleșiți de durere atunci când și-au pierdut unicul copil. Cu trecerea timpului, cei doi s-au sprijinit reciproc și au încercat să meargă mai departe, chiar și atunci când suferința părea de nesuportat.
Igor Cuciuc reușește să își emoționeze frecvent urmăritorii de pe rețelele sociale cu postările lui. De data aceasta, îndrăgitul interpret din Republica Moldova a transmis un mesaj dureros, prin care le-a arătat celor care îl îndrăgesc și îl apreciază că iubirea vindecă și este cel mai mare sprijin în momentele grele pe care le întâmpină de-a lungul vieții. De când a murit fiica lui, Andreea, la doar 17 ani, soția i-a fost alături necondiționat și împreună s-au străduit să găsească puterea de a merge mai departe, chiar dacă suferința a rămas în sufletele lor. Iată ce a scris cântărețul în mediul online.
Igor Cuciuc, mesaj emoționant pentru soția lui
Igor Cuciuc a transmis un mesaj emoționant în mediul online, prin care a subliniat că viața e mai ușoară atunci când o trăiești alături de partener. Interpretul și soția lui s-au sprijinit reciproc după ce fiica lor, Andreea, a murit subit la o petrecere organizată după Balul Bobocilor.
„Viața e-o binecuvântare-n doi,
Când râzi și plângi cu omul tău, să știi...
Că dragostea e darul cel mai sfânt,
Și-n doi e mai ușor pe-acest pământ...”, a scris Igor Cuciuc pe Facebook.
Igor Cuciuc, despre seara în care fiica lui a încetat din viață
Igor Cuciuc a povestit, cu durere în suflet, ce s-a întâmplat în seara în care fiica lui și-a dat ultima suflare. Interpretul era la un spectacol, însă a plecat imediat ce a aflat că Andreea se simțea rău. Ajuns la localul din Chișinău, el a primit vestea tragică. „Cred că fiica mea a decedat chiar când cântam.
Le-a spus fetelor: «Nu mai am putere, nu mai văd nimic». Apoi a căzut în genunchi, după care a căzut într-o parte, fetele au chemat salvarea, a venit în 15-20 de minute. Pe mine m-au anunțat și am plecat de la spectacol. Chiar când parcam în fața localului, soția m-a anunțat: «Igor, a murit fata noastră». Altă fată nu mai am. Ea era floarea mea. Andreea a mai avut probleme de sănătate, cu 5 ani în urmă, a avut viciu cardiac. A fost operată la Chișinău, o operație reușită, a fost inima slabă…”, a mai spus Igor Cuciuc.