Adrian Ropotan, antrenorul echipei Dinamo 2, a fost supus manevrelor de resuscitare. Care este starea sa de sănătate în aceste momente?
Clubul Dinamo a anunţat, vineri, că echipa secundă a clubului, aflată în cantonament la Câmpulung, a fost implicată astăzi într-un accident rutier. Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit, iar Adrian Ropotan a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii şi se află în prezent internat, fiind în afara oricărui pericol. La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
"Nu știu momentan ce s-a întâmplat. Acum mă îndrept cu Raluca spre Câmpulung. O să vedem exact ce s-a întâmplat. El nu răspunde la telefon, dar am înțeles că l-au resuscitat și că ar fi bine", a declarat Stelian Ogică pentru CANCAN.RO.
Stelian Ogică, noi detalii despre Adrian Ropotan, antrenorul echipei Dinamo 2
” El e la spital, îl operează, dar el este ok. Este la spital, nu e într-o stare foarte gravă, vă spun din ce am înțeles de la fiica mea.
Federaţia Română de Fotbal este alături de clubul Dinamo Bucureşti în aceste momente grele
"Am aflat cu durere şi îngrijorare despre accidentul rutier în care a fost implicată echipa secundă a clubului. Gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către familia, prietenii şi toţi cei care l-au preţuit pe Constantin „Gogu” Covaciu. Transmitem sincere condoleanţe întregii suflări dinamoviste pentru această pierdere grea. În egală măsură, suntem alături de antrenorul Adrian Ropotan şi de tinerii jucători afectaţi de acest incident tragic. Le dorim din inimă însănătoşire grabnică, putere şi o recuperare cât mai uşoară tuturor celor care au nevoie de îngrijiri medicale”, este mesajul FRF.
”Suntem alături de antrenorul Adrian Ropotan şi de jucătorii echipei de fotbal Dinamo 2, care au trecut astăzi printr-un accident teribil în Argeş, şi le dorim revenire grabnică. Suntem însă cu sufletul alături şi de fizioterapeutul echipei noastre de fotbal Daniel Covaciu, al cărui tată, membru în stafful medical al FC Dinamo, a decedat în accident. CS Dinamo este alături de familia îndoliată şi de FC Dinamo şi transmite, pe această cale, sincere condoleanţe”, a anunţat CS Dinamo.
Detalii despre accidentul în care a fost implicat microbuzul celor de la Dinamo 2
Conform primelor informații, microbuzul cobora o porțiune de drum în pantă când șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar vehiculul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac. Șoferul, care nu are nicio legătură cu Dinamo, fiind angajatul unei firme de transport din județul Argeș, ar fi suferit un infarct în timpul condusului, fapt care a dus la pierderea controlului vehiculului. Din informațiile Digi Sport, bărbatul care se afla la volan are 83 de ani.