Stiri

Cum să investești în tine și în familia ta. 6 lucruri care merită achiziționate

Cum să investești în tine și în familia ta. 6 lucruri care merită achiziționate
Cum să investești în tine și în familia ta [Sursa foto: PixaBay]
Orice consultant financiar îți va spune că, înainte de a te gândi să investești în acțiuni sau criptomonede, este bine să investești în tine și în familia ta

Cele două planuri care merită atenție maximă sunt educația și sănătatea.

Explicația este simplă. Pentru adulți, educația continuă este importantă, fiindcă poate duce la descoperirea unor noi surse de venituri. Pentru copii, educația de calitate aduce o gamă mai largă de posibilități. În ce privește sănătatea, lucrurile sunt evidente: cei care sunt sănătoși se pot bucura de viață, au putere de muncă și evită cheltuielile mari cu serviciile medicale.

Însă, cum poți, concret, să investești în educația și în sănătatea ta? Iată câteva lucruri care merită achiziționate. 

1. Un dispozitiv pentru masaj

În funcție de bugetul pe care ești dispus să îl aloci, poți alege un aparat de masaj cu acțiune țintită, dacă ai anumite zone cu probleme, sau poți alege un fotoliu de masaj pe care să îl folosească întreaga familie. Evident, a doua variantă este cea ideală și, chiar dacă investiția nu este de neglijat, toți cei din familie vor descoperi rapid cât de util este un scaun de masaj. Descoperă aici cum funcționează și ce beneficii are!

2. Un abonament la sală

Din categoria investițiilor în sănătate, trebuie să menționăm abonamentul la sala de fitness. Beneficiile activității fizice constante sunt atât de cunoscute, încât nici nu mai trebuie enumerate. În funcție de buget, poți alege o sală mică de cartier sau una mai mare, care oferă și acces la piscină, saună sau alte facilități. Desigur că și acestea sunt binevenite, dar mișcarea este cea care aduce cele mai mari beneficii pentru sănătate.

3. Sporturi pentru copii

Fie că le place fotbalul, dansul, tenisul sau orice alt sport, copiii au o mulțime de beneficii de pe urma antrenamentelor. Pe lângă faptul că fac mișcare, deci au o dezvoltare fizică armonioasă, cei mici pot să învețe ce înseamnă disciplina și spiritul de echipă, lucruri care le vor fi foarte utile în viață. În plus, participând la diverse antrenamente, copiii au șansa de a-și descoperi talente și pasiuni, iar sportul poate deveni o viitoare carieră înfloritoare.

4. Cursuri pentru copii și adulți

Există atât de multe variante și oferte, încât oricine își poate găsi un curs la care să meargă cu plăcere și interes. Pentru adulți, cursurile de tot felul pot deschide noi posibilități în carieră sau pot aduce cunoștințe care vor produce mai mulți bani (dacă ne gândim la cursurile de investiții, de exemplu). Pentru copii există cursuri pe vârste- programare, limbi străine, instrumente muzicale- care au avantajul că stimulează concentrarea și capacitatea de învățare, pe lângă faptul că deschid noi orizonturi și pot fi punctul de pornire al unei cariere de succes. 

5. Școală particulară pentru copii

Pentru cei cu bugete generoase, școlile private se pot dovedi o investiție excelentă în viitorul copiilor. Există și în România o mulțime de școli particulare care, prin programa adoptată și prin modul de predare, încurajează, mai bine decât școlile de stat, gândirea creativă, independența, încrederea în sine și abilitățile practice.

6. Asigurare de sănătate privată

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci înainte de a investi bani la bursă sau într-o afacere este să te asiguri că familia ta este protejată în cazul în care apar probleme de sănătate mai mici sau mai mari. Poți opta pentru o asigurare care să acopere doar spitalizarea, doar bolile grave sau pentru o asigurare mai cuprinzătoare, care să acopere orice vizită la medic și orice analiză, inclusiv pe cele de screening. Orice ai alege, asigurarea de sănătate este unul din cele mai bune moduri de a investi în tine și în familia ta.