Pepe a mărturisit că este un bărbat împlinit și se bucură de fiecare moment petrecut alături de persoanele dragi.
Pepe a fost mereu un bărbat cu picioarele pe pământ, echilibrat, dar cu o doză de optimism. Are o carieră de succes, dar și o familie frumoasă. Artistul are două fete din relația cu Raluca Pascu, iar Yasmine Ody l-a făcut și tată de băiat. În cadrul unui interviu oferit recent, artistul a vorbit deschis despre viața de familie și cum reușește să facă față atât responsabilităților legate de carieră, cât și celor legate de copii. Pepe și Yasmine fac tot posibilul să păstreze armonia din cuplul lor și reușesc astfel să aibă parte și de momente prețioase în doi.
„Este adevărat că, poate, ne-am fi dorit și mai mult timp pentru noi, însă nu vrem să lipsim din viața copiilor. Credem că cea mai importantă pentru ei este prezența noastră, dincolo de orice lucru. Oricât aș fi de obosit, nu pot să nu merg cu Pepe la ședințele de înot, nu pot să lipsesc de la vreun concert de-al Rosei sau de la vreo competiție de scrimă, ori de la vreun
Pepe își apreciază foarte mult soția: "Ea petrece cel mai mult timp"
În continuare, Pepe i-a acordat toate laudele partenerei sale de viață, care se ocupă foarte atent de nevoile copiilor: „Pe Pepe Junior îl va aștepta o educație pe care am testat-o de-a lungul timpului și care a dat randament, așa că el are parte de o creștere extrem de atentă și de echilibrată, încă de pe acum, iar asta, în mare parte, i se datorează Yasminei, nu mie, pentru că ea petrece cel mai mult timp alături de el În casă, în momentul de față, face gălăgie și dictează Pepe Junior, nu ne este niciun fel de rușine să recunoaștem – dacă băiatul doarme, toată lumea tace, dacă băiatul râde, toată lumea e fericită, dacă plânge, trebuie să-l liniștim – da, recunosc, Pepe Junior este șeful în casă.”, a mai spus Pepe.