Surpriză uriașă în muzica de petrecere! Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au îngropat securea războiului!
Au trecut șase ani de când Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au pus capăt mariajului lor tumultuos. Cei doi au trăit o poveste de dragoste presărată cu certuri, împăcări, acuzații și un divorț cu scandal, în 2019. Acum, când nimeni nu mai credea, foștii soți au surprins întreaga lume mondenă: au îngropat securea războiului și vor urca din nou pe aceeași scenă!
Carmen și Culiță au fost împreună trei ani, dintre care unul ca soț și soție.
Anii au trecut, iar amândoi și-au refăcut viața. Carmen trăiește o poveste de iubire liniștită, iar Culiță și-a întemeiat o familie alături de Daniela Iliescu, cu care are un copil.
”Organizatorul din Germania cu care noi colaborăm încă de la începuturile noastre s-a gândir să facă ceva inedit. Ne-a propus fiecăruia – dacă suntem de acord – să urcăm pe scenă într-un concert.
Eu nu am vorbit cu fostu soț nimic, am vorbit doar cu organizatorul. El ne-a propus detaliile. Ne-am înțeles și la preț, în toate. Am zis de ce nu, pentru că oricum lucrurile sunt deja vindecate. Noi, fiecare avem viața noastră, familia noastră. Suntem destul de evoluați emoțional ca să putem să ne strângem mâna și să mergem mai departe.
Au fost și destule scandaluri, dar tot ce pot spune vizavi de aceste scandaluri este că mă bucur că am rămas discretă în acele momente și că nu am spus nimic nelalocul lui. Mă gândeam că timpul va vindeca și așa s-a întâmplat. Timpul a vindecat orice urmă de scandal”, a declarat Carmen de la Sălciua la un post TV.
Reacția soților actuali
Dacă Daniela Iliescu, soția lui Culiță, nu a făcut (încă) nicio declarație publică, Carmen a dezvăluit că și-a anunțat partenerul actual despre colaborarea cu fostul soț. Spre surprinderea ei, bărbatul a primit vestea cu maturitate și i-a oferit toată susținerea:
”Soțul meu face parte din lumea mea muzicală și a înțeles-o foarte bine. E un om foarte deschis. Nu mă așteptam. Pentru că, până la urmă, lucrurile sunt destul de sensibile. Fostul meu soț a fost o poveste în viața mea, a fost o perioadă.
Nu mă gândeam să fie chiar așa deschis, dar mă bucur. E un om matur și înțelept. Melodiile noastre au fost iubite de publicul larg, dar acum publicul ne iubește și separat”