Un jurnalist de 53 de ani a fost găsit mort pe un câmp. Ucigașii l-ar fi împușcat, iar apoi i-ar fi dat foc.
O crimă șocantă a avut loc în sudul Italiei, unde un jurnalist sportiv de 53 de ani, Luca Esposito, a fost găsit carbonizat. Ucigașii l-ar fi împușcat mai întâi, iar apoi i-au incendiat trupul. Iată primele informații din acest caz halucinant.
Cine este jurnalistul găsit mort pe câmp în Italia?
Jurnalistul sportiv Luca Esposito, al cărui nume real este Luigi, a fost găsit carbonizat pe un teren agricol din Cioffi, sudul Italiei. Federațiile Europene și Internaționale ale Jurnaliștilor (EFJ-IFJ) solicită acum o anchetă detaliată pentru a stabili dacă activitatea sa de jurnalist a avut vreo legătură cu motivul pentru care a fost ucis.
Deși s-a spus inițial că jurnalistul era angajat al Agenției Regionale de Mediu (Arpac) din Avellino, instituția a emis un comunicat prin care a explicat că acest lucru nu este adevărat. Esposito era, totuși, colaborator la cotidianul „La Città di Salerno” și în cadrul canalului „Otto Channel”. De asemenea, era redactor-șef al site-ului de știri „tuttosalernitana.com”.
Cum a fost găsit Luca Esposito?
Potrivit primelor informații, Luca Esposito a fost împușcat mortal, iar apoi trupul lui a fost incendiat. Cadavrul carbonizat al acestuia a fost descoperit în momentul în care pompierii au intervenit la fața locului. El a fost identificat după mașina sa, care a fost găsită abandonată. În prezent, Parchetul din Salerno se ocupă de caz.
Președintele Ordinului naţional al jurnaliştilor italieni, Carlo Bartoli, a declarat că așteaptă rezultatele anchetei „pentru a înțelege contextul în care a avut loc uciderea brutală a colegului său”.