Claudia Iosif, primele declarații după ce Dorian Popa s-a căsătorit cu Andreea în Maldive: "Îi doresc casă de piatră”

Mesajul transmis de Babs după ce Dorian Popa s-a căsătorit cu Andreea

Ce a declarat Babs după ce Dorian Popa s-a căsătorit cu Andreea în Maldive?

Dorian Popa s-a căsătorit în mare secret cu aleasa inimii lui, în Maldive. Iată ce mesaj i-a transmis fosta lui iubită, Claudia Iosif.

Dorian Popa și iubita lui, Andreea, s-au căsătorit după un an de relație. Ceremonia a avut loc în mare secret, pe o plajă în Maldive, iar vestea cea bună a fost confirmată de mama artistului. La scurt timp după ce acesta a spus marele „Da!”, fosta lui parteneră, Claudia Iosif, cunoscută drept Babs, i-a transmis un mesaj special.

Citește și: Cum se înțeleg acum Adriana Ochișanu și Corneliu Botgros? Problemele de sănătate cu care s-a confruntat fiul lor i-au apropiat după aproape 12 ani. Declarațiile îndrăgitei interprete: „Nu mă mai gândesc la ce a fost în trecut”

Ce i-a transmis Babs lui Dorian Popa după ce s-a căsătorit cu Andreea în Maldive? 

Dorian Popa  și Claudia Iosif au format un cuplu timp de 11 ani, însă în noiembrie 2023 au decis să meargă pe drumuri separate.

Anunțul a fost făcut de Babs pe rețelele sociale. Acum, după ce artistul s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, fosta iubită a mărturisit că nu se simte confortabil să mai vorbească despre relația lor. Cu toate acestea, ea i-a transmis celebrului cântăreț un mesaj special.

"Îi doresc casă de piatră. Dar nu mai este cazul să mă sunați pe mine pentru aceste lucruri. Au trecut doi ani de zile de când ne-am despărțit.

Noi nu mai avem nicio treabă. Nu mai este ok să mă sunați. Mă simt prost și să răspund, și să apar în ziare alături de el după atâta timp", a declarat Babs pentru Spynews.ro.

Citește și: „Se apleacă spre urechea ei, ea întoarce capul, clasicul truc de covor roșu" Intalnirea dintre Jennifer Lopez si Ben Affleck de pe covorul rosu, sub lupa criticilor

Motivul pentru care Dorian Popa și Babs s-au despărțit după 11 ani de relație 

În urmă cu ceva timp, Claudia Iosif și-a deschis sufletul și a vorbit despre motivele care au dus la despărțirea de Dorian Popa după 11 ani. Ea susține că relația cu artistul s-a degradat în timp, din cauza unor probleme cu care s-a confruntat ea, dar și pentru el avea un program încărcat. Deși au fost o echipă o lungă perioadă, cei doi nu și-au mai putut salva relația și au decis să meargă pe drumuri separate în cele din urmă. 

„Nu a vrut nimeni să se ajungă aici. Noi, mai mult ca oricine, am fost o echipă, înainte de iubire. Am realizat lucruri, ne-am maturizat împreună. Sunt sigură că el nu mă uită pe mine, cum nici eu nu o să-l uit pe el. Pur și simplu, în ultimul an s-au adunat foarte multe. Eu am avut niște probleme, probabil nici eu nu m-am purtat cum trebuie. Ne-am pierdut noi doi, ca oameni. Am început să ne ciondănim. Dar un motiv real chiar nu a existat. Nimeni nu a înșelat pe nimeni, nu a fost vorba de așa ceva. Ultimul an a fost foarte greu, el avea multe concerte, era mult plecat. Eu am avut o semidepresie, și asta ne-a afectat ca relație. S-a făcut click, într-o zi, și asta a fost”, a mărturisit Babs, pentru Tabu.ro.