Apar noi detalii despre moartea lui Hayden Panettiere. Fostul iubit, Brian Hickerson, și fratele lui i-au fost alături actriței în ultimele clipe de viață.
Ancheta continuă după ce actrița Hayden Panettiere a murit subit la doar 36 de ani, în urma unei aparente supradoze. Vedeta, care a trecut prin numeroase provocări de-a lungul timpului și a dus o luptă grea cu dependența de substanțe interzise și alcool, urma să-și sărbătorească ziua de naștere și avea o fiică. Ea a fost găsită în stop cardiac într-un apartament din Carolina de Sud. La câteva zile de la tragedie s-a aflat că aceasta nu a fost singură în ultimele clipe de viață. Iată cine sunt cele două persoane care i-au fost alături.
Cine sunt cele două persoane care au fost alături de Hayden Panettiere în ziua morții sale?
Potrivit unor documente obținute de ABC News, fostul iubit al lui Hayden Panettiere, Brian Hickerson, și fratele lui, Zach, se aflau în apartamentul din Greenville, Carolina de Sud, în momentul în care actrița și-a dat ultima suflare. Brian le-ar fi arătat polițiștilor sosiți la fața locului o pungă cu medicamente pe care actrița le-ar fi luat.
Echipajele de salvare au găsit-o pe Hayden Panettiere în stop cardiac în acel apartament duminică după-amiază. Decesul ei a fost constatat aproximativ 40 de minute mai târziu. În urma autopsiei efectuate în cursul zilei de luni nu au fost identificate urme de violență pe corpul ei. În continuare, autoritățile încearcă să stabilească circumstanțele exacte care au dus la decesul îndrăgitei actrițe.
Ea s-a stins din viață la doar câteva zile după ce un judecător din Los Angeles a respins încercările lui Hickerson de a anula și de a reduce acuzațiile de violență domestică care i-au fost aduse anterior și care o implicau pe Hayden Panettiere.
Hickerson și Panettiere au avut o relație cu mai multe despărțiri și împăcări timp de aproximativ patru ani, între 2018 și 2022. În timpul relației, el a fost arestat de mai multe ori, iar în 2021 a fost condamnat la 45 de zile de închisoare într-un caz de violență domestică. Potrivit TMZ, Hickerson și Panettiere au fost văzuți plecând cu avionul din Los Angeles cu o zi înainte de moartea actriței.
Fostul logodnic, Wladimir Klitschko, i-a adus un omagiu emoționant lui Hayden Panettiere în mediul online
„Familia noastră trece printr-o perioadă de șoc și durere profundă. Vestea morții tragice a lui Hayden mă întristează profund. A părăsit această lume mult prea devreme. Hayden a fost, deși nu mai era partenera mea, o parte importantă din viața mea și mama fiicei noastre, Kaya.
Și-a construit o carieră incredibilă datorită talentului său imens, în timp ce s-a confruntat și cu laturile mai întunecate ale unei industrii extrem de exigente. Nimic nu va șterge momentele pe care le-am împărtășit sau locul pe care l-a ocupat în viețile noastre.
Fiicei noastre, Kaya, îi voi vorbi întotdeauna despre mama ei cu respect și mă voi asigura că își va aminti ce fel de persoană a fost.
Transmit condoleanțele mele cele mai sincere părinților lui Hayden, prietenilor și fanilor ei, care astăzi sunt și ei în doliu. Oameni tineri și talentați ca Hayden nu ar trebui să părăsească această lume atât de devreme.
Rog pe toată lumea să respecte intimitatea familiei noastre în acest moment incredibil de dificil. Deocamdată, asta este tot ce doresc să spun.
Mulțumesc tuturor celor care ne susțin și își exprimă condoleanțele sincere. Odihnește-te în pace, Hayden. Fie ca tu să găsești pacea eternă”, a scris Wladimir Klitschko, pe Instagram, în descrierea unei fotografii în care apare alături de Hayden Panettiere și fetița lor.