Cine este românul găsit mort în Italia, alături de iubita sa? Alexandru și Sarah se aflau pe un scuter când au ieșit brusc de pe carosabil și au căzut într-un canal adânc de patru metri

Alexandru și sarah și-au pierdut viața mult prea devreme într-un accident de scuter

Tragedie uriașă în Italia! Un tânăr român de 25 de ani și iubita lui și-au pierdut viața subit în urma unui accident cu scuterul.

O tragedie cumplită a avut loc în Italia, unde un tânăr român și-a pierdut viața subit, alături de iubita sa. Cei doi se aflau pe un scuter când s-a produs accidentul cumplit. Iată ce s-a întâmplat cu aceștia.

Citește și: CE A FĂCUT Rareș Cojoc după triumful colosal din insula Mallorca? Fostul soț al Andreei Popescu a câștigat Campionatul European, alături de partenera lui de dans

Cine sunt cei doi îndrăgostiți care și-au pierdut viața în Italia?

Alexandru Viorel Ichim, în vârstă de 25 de ani, și iubita lui, Sarah Ernani, o italiancă de 24 de ani, și-au pierdut viața într-un cumplit accident. Cei doi locuiau de aproximativ un an în Tribiano, potrivit rotalianul.com. Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost descoperite într-un canal de scurgere de către doi alergători, duminică, în jurul orei 07:45.

Alexandru și Sarah se aflau pe un scuter sâmbătă seara și se deplasau dinspre Mulazzano către Tribiano, pe un drum izolat, neiluminat și fără camere de supraveghere. Persoana care se afla la conducerea vehicului ar fi pierdut controlul acestuia, moment în care scuterul a ieșit de pe carosabil, iar cei doi tineri au căzut în canalul de irigații adânc de aproximativ patru metri și s-au lovit de un parapet de beton.

Medicul legist a stabilit că decesul celor doi îndrăgostiți s-ar fi produs pe loc. Alexandru și Sarah au fost găsiți cu căștile încă prinse pe cap.

Citește și: CU O EVOLUȚIE SPECTACULOASĂ, Alexandra Căpitănescu cucerește clasamentul și urcă pe locul 4 în Community. Vocea artistei ajunge tot mai departe, iar publicul o susține din ce în ce mai puternic

Ultimul mesaj trimis de Alexandru

Alexandru Ichim i-a trimis mamei sale un ultim mesaj sâmbătă, în jurul orei 22:00. Ulterior, acesta nu a mai dat niciun semn de viață, iar în dimineața zilei de duminică a fost găsit fără suflare, alături de iubita sa.

„Suntem cu toții zguduiți de această tragedie uriașă. Este vorba despre doi tineri care au ales Tribiano, în urmă cu aproximativ un an, ca localitate în care să înceapă o viață împreună. Este greu să accepți cele întâmplate”, a declarat primarul din Tribiano în urma tragediei.