Cine este pădurarul care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute în județul Mureș? Bărbatul le-a găsit în vârful unui deal izolat, după ce a participat mai bine de 36 de ore la căutări

Cine este pădurarul care le-a salvat pe fetițele din Mureș?

Fetițele dispărute în Mureș au fost salvate de un pădurar. Ele au fost găsite speriate și plângând pe un deal 

Fetițele dispărute în județul Mureș au fost găsite. Iată cine este pădurarul care le-a coborât din vârful unui deal izolat, unde echipele de intervenție nu puteau ajunge.

După aproape 2 zile de panică și deznădejde, cele două fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, județul Mureș, au fost salvate. Acestea au fost date dispărute de către rudele lor după ce nu au mai fost găsite în apropierea casei, unde au fost văzute ultima dată jucându-se. Autoritățile au luat în calcul toate ipotezele, inclusiv posibilitatea ca acestea să fi fost răpite, mai ales că localnicii ar fi observat în zonă un microbuz suspect, cu numere de înmatriculare din Bulgaria. În cele din urmă, un pădurar le-a găsit în vârful unui deal. Iată cine este acesta.

Citește și: CE SE ÎNTÂMPLĂ cu Valentin Sanfira la scurt timp după ce Codruța Filip a anunțat divorțul? Mesajul transmis de îndrăgitul artist pentru cei care îi urmăresc fiecare mișcare pe rețelele sociale: „Aveți grijă să nu...”

Fetițele dispărute în județul Mureș au fost găsite

O amplă operațiune de căutare a fost declanșată după dispariția celor două fetițe de 4 și 5 ani, la care au luat parte polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, dar și sute de localnici.

În cele din urmă, Rebeca și Melisa au fost găsite de un pădurar în vârful unui deal izolat, iar acum sunt în siguranță.

„Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță. Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți. Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!”, se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Citește și: Valentin Sanfira își strigă DUREREA public! Fanii au rămas blocați după ce AU VĂZUT ȘI AUZIT. Ce s-a întâmplat între artist și Codruța Filip: "Mi-ai călcat inima-n picioare. Dar cel mai rău..."

Cine este pădurarul care le-a găsit pe cele două fetițe de 4 și 5 ani?

Fetițele de 4 și 5 ani au fost salvate de Aurel Frandeș, pădurar la Ocolul Silvic Luduș, Direcția Silvică Mureș.

El a anunțat imediat autoritățile după ce le-a găsit în vârful unui deal izolat, iar având în vedere că zona era greu accesibilă a fost nevoit să le coboare singur pe o distanță de 3 kilometri

„Colegul nostru, Aurel Frandeș, pădurar la Ocolul Silvic Luduș, Direcția Silvică Mureș, le-a salvat pe cele două fetițe date dispărute în Târnăveni. După ce a participat mai bine de 36 de ore la căutări, le-a găsit pe cele două micuțe la marginea unei păduri, în vârful unui deal izolat.

Fetițele erau speriate și plângeau. Aurel Frandeș a anunțat imediat autoritățile, însă, pentru că terenul era foarte dificil, iar echipele nu puteau interveni în zonă, el a fost nevoit să coboare, transportând pe una dintre fetițe în spate, iar pe cealaltă purtând-o în brațe. După o distanță de 3 kilometri, Aurel Frandeș s-a întâlnit cu autoritățile și le-a predat pe fetițe în siguranță. Suntem mândri de fapta colegului nostru, îl felicităm și îi adresăm mulțumiri pentru eforturile deosebite pe care le-a făcut pentru a ajuta comunitatea locală!”, a transmis Romsilva pe Instagram.