Un copil de 8 ani și-a pierdut mama în urma accidentului grav care a avut loc pe Șoseaua Gării Cățelu. Iată ce a declarat șoferul despre tragedie.
O tragedie cumplită s-a bătut asupra unei familii din București în urma accidentului grav petrecut în cursul zilei de miercuri, 19 august, pe Șoseaua Gării Cățelu. O femeie de 29 de ani și-a pierdut viața fulgerător, fiind lovită de un autocamion. Copilul ei, în vârstă de 8 ani, și bunica acestuia au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri. Iată ce a declarat șoferul vehiculului în urma celor întâmplate.
Citește și: O nouă drona s-a prabusit într-o zonă nelocuită din judeţul Tulcea! La impact s-a produs un incendiu
Cine era femeia decedată în accidentul de pe Șoseaua Gării Cățelu?
Polițiștii au fost sesizați prin apel 112, în jurul orei 13:55, în legătură cu accidentul produs pe Șoseaua Gării Cățelu. Șoferul autocamionului, în vârstă de 43 de ani, se deplasa dinspre Drumul Între Tarlale către Şoseaua Pantelimon. Acesta a lovit brusc trei persoane, o femeie de 29 de ani, pe fetița ei de 8 ani și pe bunica acesteia, în vârstă de 57 de ani. În urma impactului, mama copilei a decedat.
„În urma accidentului de circulație, un pieton în vârstă de 29 de ani şi-a pierdut viața, iar ceilalți doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.
Ce a declarat șoferul autocamionului?
În urma tragediei, polițiștii încearcă să stabilească dacă cei trei pietoni au taversat strada pe culoarea roșie a semaforului, fără să se asigure.
„Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0. Au fost aplicate restricții de circulație pe Şos. Gării Cățelu, ambele sensuri de deplasare. Se efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație”, a mai transmis Brigada Rutieră București.
Anchetatorii au reușit să obțină imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, însă având în vedere distanța la care se aflau acestea nu este clar cine a trecut, de fapt, pe roșu. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.