Chelnerul de la restaurantul din Republica Moldova, martor-cheie în conflictul dintre surorile Beregoi și Andreea Bostanică, face declarații neașteptate. Iată ce are de spus.
Conflictul dintre Andreea Bostănică și surorile Beregoi continuă să fie intens discutat și să stârnească reacții ample pe rețelele de socializare. Internauții s-au împărțit în două tabere și vor să afle cum au stat, de fapt, lucrurile între cele trei tinere. Chelnerul de la restaurantul din Republica Moldova a decis să vorbească public despre ceea ce s-a întâmplat chiar sub ochii lui. Iată ce are acesta de spus.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în restaurantul în care a avut loc cearta dintre Andreea Bostănică și surorile Beregoi?
Chelnerul de la restaurant face primele declarații despre conflictul dintre Andreea Bostanică și surorile Beregoi. Inițial, tânărul a crezut că acestea au venit împreună să mânânce și nu se gândea că se va ajunge la jigniri, amenințări și chiar violență fizică. Potrivit lui, Iuliana Beregoi a fost cea care a venit și i-a cerut ajutorul, iar în momentul în care a ajuns la masa artistei a fost martor la un schimb de replici acide între Ana și Andreea.
„Am văzut că vine Iuliana spre mine și plânge și, cu un glas așa tremurat, m-a întrebat dacă este posibil să o scoatem pe Andreea din local, fiindcă ea nu se simțea în siguranță. După asta am ieșit cu Iuliana. Era în spatele meu. Am ieșit acolo și era un schimb de replici între Ana și Andreea. Nu am memorat în totalitate ceea ce au spus ele, fiindcă a fost prea multă înformație pentru mine în doar câteva secunde. Deci, Andreea a scos telefonul și a început să filmeze și Ana i-a dat peste mână. I-a spus: «Nu mă filma. Nu vreau să mă filmezi » sau ceva de genul ăsta. Și telefonul a căzut pe scaun. S-a aplecat după telefon, când s-a ridicat automat s-a înfipt în Ana”, a povestit chelnerul în cadrul unei emisiuni.
Tânărul mai spune că lucrurile s-au petrecut atât de rapid, încă nu a știut cum să reacționeze.
Ce rol a avut Iuliana Beregoi în conflict?
Chelnerul de la restaurantul din Republica Moldova a mai povestit că Iuliana Beregoi nu s-a implicat în conflict. Artista a privit de pe margine, speriată, întreaga scenă.
„Iuliana era speriată complet și nici nu s-a implicat în bătaie. Ca să luăm conflictul în ansamblu, mai mult a izbucnit între Ana și Andreea. Așa, mai mult implicate erau Ana cu Andreea”, a mai declarat tânărul.